Un înţelept a spus la un moment dat un lucru înţelept (ca orice lucru înţelept, pare evident): „Instituţiile vor căuta să conserve, să menţină problemele pe care ar trebui să le rezolve“. Să recapitulăm: 81% din arierate, care totalizează 77,1 miliarde lei, sunt nerecuperabile.

Este vorba de 62 de miliarde de lei, iar dimensiunea sumei mă determină să le dau dreptate celor are au întrebat, firesc, ce au făcut autorităţile atâta vreme? Apar acolo companii despre care am scris la un m0ment dat sau altul, dar s-au pierdut în negurile tranziţiei, fost societăţi de stat sau aventuri antreprenoriale nereuşite. Nu ştiu dacă este musai o listă a ruşinii, ci mai degrabă o listă a neputinţei, spun din nou. Şi ca să fie clar, trebuie să spun că da, voi fi prezent, cel mai probabil, pe lista datornicilor persoane fizice.

Dar asta se întâmplă pentru că, acum ceva vreme, am plătit prin poştă - o posibilitate perfect legală - nişte bani Fiscului dintr-un judeţ al ţării. Un funcţionar din JudeţulMaiImportantDecâtJudeţulMeu a dirijat banii aceia într-un cont greşit, fapt pe care l-am descoperit ulterior, după ce mă ameninţaseră în fel şi chip, cu ajutorul unei doamne de la Fiscul JudeţuluiMeu. Dar demersurile la şefii doamnei celei amabile au rămas fără rezultat, iar eu, în opinia dumnealor, în continuare dator, aşa că JudeţulMeu a făcut bine şi a transferat cauza la Fiscul SectoruluiMeu, care SectorAlMeu mă face în fel şi chip oricând mă prinde. Am încercat ani la rând să lămuresc lucrurile, dar mâna regelui s-a dovedit inflexibilă: întâi tăiem capul, apoi verificăm. Motiv pentru care, poate, la fiecare plată de impozite locale sunt pus să plătesc nişte amenzi de circulaţie pe care nu numai că le-am achitat la timp, dar le-am re şi re şi replătit.

Reuşita României nu stă în alimentarea bugetului de stat, pentru ca apoi banii să piară în găuri negre, ci în dezvoltare bazată pe antreprenoriat şi iniţiativă şi în creşterea nivelului de trai. Trei sferturi din totalul sumelor plătite de companii taxează, într-o formă sau alta, munca, iar taxarea muncii ocupă 120 din cele 222 de ore necesare pregătirii documentaţiei, depunerii declaraţiilor şi plăţilor. O asemenea politică, concentrarea pe bun-platnici şi ignorarea fiscalizării economiei gri nu încurajează nici munca, nici antreprenoriatul.

Mai mult, un leu cheltuit de stat înseamnă numai un leu în PIB, în timp ce un leu eliminat din taxe şi impozite înseamnă trei lei în plus la PIB. Multiplicatorul unei reduceri de taxe este 3,8 în cinci ani. Multiplicatorul unei cheltuieli guvernamentale bazate pe deficit este 0,33 în cinci ani. Poate că datele (există studii, dau linkuri la cerere) ar trebui ponderate cu diverse, dar efectele acestea sunt.

Au devenit din ce în ce mai evidente lipsa de comunicare, inflexibilitatea şi lipsa de reacţie a autorităţilor române la solicitările sau propunerile societăţii sau mediului de afaceri; este o cale de a masca nepriceperea, şi folosesc cuvântul în sens eufemistic. Acum au dat nişte liste la rumegat; acestea nu vor mai fi, în curând, un subiect, în timp ce promisiunile neonorate, infrastructura proastă, şomajul, precaritatea sistemului sanitar sau de învăţământ vor rămâne. Am vrut să scriu „vor dăinui“, dar, vorba cuiva, sună ca dracu’.

Ilustrez cu „Autoportert ca Vincent Van Gogh“, tabloul lui Adrian Ghenie vândut recent cu peste 2,5 milioane de dolari.