In aceste zile, PSD se afla in pozitia adolescentului indragostit, jumulind frenetic o margareta, doar-doar isi va afla soarta: "Ma iubeste? Nu ma iubeste? Mult? Putin? Deloc? Cu foc?".

In definitiv, miza o reprezinta nu atat lupta pentru putere din interiorul partidului, cat un electorat devenit, pe zi ce trece, tot mai alunecos. Cum sa faci sa-l pastrezi, ba chiar - daca se poate - sa-l inmultesti la loc? Cum sa rastorni un trend descrescator din ce in ce mai accentuat?

La orizont se intrezaresc, deocamdata, doua solutii - si ambele la fel de radicale. Aparent paradoxal, nici una dintre ele nu-l are ca protagonist principal pe Mircea Geoana. Spun "aparent", pentru ca, in realitate, explicatia e cat se poate de simpla.

Proaspatul presedinte al partidului a avut sansa de a imprima o directie ferma in PSD si a irosit-o, in incercarea aproape dramatica de a se mentine in frunte, repetand experienta fetei saracului din poveste, imbracata intr-un navod si calare pe o capra chioara: nici calare, nici pe jos, nici imbracata, nici dezbracata, nici pe drum, nici pe langa drum. Strategia s-a dovedit perdanta.

In PSD, vremea epocii de aur a trecut. Ce vremuri! Vremuri in care partidul era partid de mase, resurse materiale si electorale se gaseau din belsug si-n care atat Iliescu, cat si mai tarziu Nastase n-aveau decat a urma cu sfintenie regula "caii de mijoc" pentru a se mentine pe creasta valului.

Gesturile transante erau excluse si totul se rezolva prin ajustari succesive, nici prea-prea, nici foarte-foarte, in asa fel incat toata lumea sa fie daca nu fericita, macar multumita cu ce are. Cand Geoana a incercat si el aceasta reteta "sigura", incercand sa impace atat capra cat si varza, a constatat cu surprindere ca "nu tine". Reteta era identica, dar vremurile, pacatoase, se schimbasera. Intervine aici o lege de-a lui Duverger mai putin cunoscuta - legea fragilitatii centrului.

Pasionatii de stiinte politice cunosc, de buna seama, celebra "lege" a lui Maurice Duverger, conform careia un sistem electoral bazat pe reprezentare majoritara tinde sa bipolarizeze spectrul politic. Mai putini stiu insa ca acelasi Duverger a subliniat si caracterul tranzitoriu al oricarui "centru" in spectrul politic. "Centrul", spunea el, se va imparti mai devreme sau  mai tarziu de-a lungul aceleiasi linii majore de fractura, ca si in restul spectrului: centrul-stanga, bunaoara, o va lua spre stanga, iar centrul-dreapta, spre dreapta.

In conditiile imputinarii resurselor materiale si electorale, PSD-ul sufera si el de aceeasi faramitare a centrului. Iar incercand sa se mentina "pe mijloc", Mircea Geoana risa sa pice intre doua luntri, udandu-si pantalonii. De o parte se afla luntrea lui Ion Iliescu, de cealalta parte, luntrea lui Vasile Dancu. Ambii politicieni par sa fi inteles - primul, din instinct, al doilea, probabil, multumita culturii politice - ca e nevoie de o radicalizare a mesajului politic pentru salvgardarea PSD. De aici incolo, insa, viziunile celor doi se bat cap in cap. Pe de o parte, Ion Iliescu isi doreste o revenire la mesajul traditional.

Din punctul sau de vedere, epoca Adrian Nastase a "intinat idealurile sfinte" ale PSD-ului, asa cum le lasase el mostenire, inainte de a pleca (pentru a cata oara?) spre Cotroceni. De aici si penalizarea electoratului, si cresterea popularitatii dreptei. Tot de aici si identificarea lui Vasile Dancu drept un "reprezentant al coloanei a cincea in PSD": "daca ne luam dupa Dancu" - spune Ion Iliescu, referindu-se la propunerea acestuia de a adopta Legea Lustratiei - "ne vom pierde si electoratul pe care-l mai avem".

Asa si este. Argumentul cu pricina e cat se poate de solid - si e putin probabil ca Vasile Dancu nu e capabil a-l recunoaste ca atare. Diferenta consta, repet, in  viziune. Ion Iliescu priveste in urma, vede c-a fost bine si vrea sa revina la o strategie care s-a dovedit, in repetate randuri, de succes. Dancu, de formatie sociolog, se uita la trenduri. Daca Jack London "auzea", pe scara istoriei, pantofii de lac coborand, si bocancii muncitorilor urcand, Vasile Dancu "aude" invers.

Realizand ca electoratul cu priza la discursuri iliesciene se imputineaza vazand cu ochii, strategul PSD e dispus sa faca un sacrificiu electoral pe termen scurt, pentru a-i asigura partidului o reprezentare, atat onorabila cat si confortabila, pe termen mediu si lung. Radicalizand mesajul partidului in directia social-democratiei europene, Dancu opereaza un "deviationism de dreapta" dupa toate canoanele traditionale ale FSN-PSD, alienand segmente masive din randurile electoratului.

Daca juca sah, sacrifica regina pentru a salva regele. La 76 de ani, Ion Iliescu e mai putin dispus sa faca sacrificii sau scenarii pe termen lung. In plus, contra-argumentul sau poate face apel la intelepciunea populara, conform careia e preferabila vrabia din mana ciorii de pe gard.

Daca la urmatoarele alegeri PSD nu va obtine un scor decent, s-ar putea ca toate trendurile lui Dancu sa nu-i mai foloseasca la nimic. Un handicap electoral prea consistent si un trend putintel mai lenes l-ar putea scoate definitiv din categoria partidelor din linia intai.

Si atunci ce-i de facut? Cu cine sa "voteze" Mircea Geoana? Dar pesedistul de rand? Cine are (mai multa) dreptate? Care trend e mai puternic? Cel care "urca" sau cel care "coboara"? Si cat de repede? Numai o margareta jumulita mai poate raspunde. De aici si drama lui Mircea Geoana in particular, si a PSD-ului in general: trecutul dispare prea repede, iar viitorul se lasa prea mult asteptat.