Este pentru prima data - nu doar in acest ciclu electoral, ci in intreaga istorie postdecembrista a Romaniei - cand trei partide diferite ideologic isi disputa, de la egal la egal, sansele pe scena politica. Pana acum am avut parte de un partid majoritar (FSN/PDSR) sau de aliante mai mult sau mai putin fragile, carpite din petece inegale (PNTCD, PNL, PD sau PRM, PSM, PUNR). Ultimul sondaj de opinie, insa, dat publicitatii saptamana trecuta de catre Asociatia pentru Transparenta si Libertate de Expresie (ATLE), indica, pentru intaia oara, o pozitionare echilibrata a competitorilor.

Conform acestuia, PSD se invarte in jurul a 22% din preferintele electoratului, iar Alianta D.A. se situeaza la 44%. Daca ar candida independent, PD ar obtine 54% din voturile celor 44%, iar PNL, 46%. Un calcul rapid ne indica, asadar, un rotunjit 24% pentru PD si ceva mai mult de 20% pentru PNL. Cum, insa, sondajul nu surprinde decat trendul de reechilibrare a optiunilor dintre PNL si PD dupa scandalul CNSAS, putem cu incredere estima o distributie 1:1 a voturilor pentru cele doua formatiuni. Rezulta ca atat PSD, cat si PD si PNL se situeaza in acest moment la 22% - momentul zero al politicii romanesti. In sfarsit, trei partide - unul social-democrat, unul liberal si unul conservator - se gasesc in bloc-starturi aliniate aproape perfect. De aici incolo e treaba fiecaruia cum sprinteaza sau cum se impiedica in sireturi.

Noua nu ne ramane decat sa speculam. Din motive lesne de inteles, PSD pare, la aceasta ora, alergatorul cel mai defavorizat dintre cei trei. Dupa cum anticipam saptamanile trecute, exercitiile de imagine si reforma orchestrate de catre Mircea Geoana n-au folosit la nimic. Ba dimpotriva. Alegerea, fie ea si interimara, a lui Vanghelie la presedintia executiva a PSD Bucuresti nu face decat sa intareasca imaginea unui partid in degringolada. Cum alegerile anticipate nu bat inca la usa, parerea electoratului conteaza mai putin in acest moment. Periculoasa pentru Geoana este impresia de degringolada creata in randul propriilor membri de partid. Pentru oamenii obisnuiti nu doar cu partidul unic, ci si cu o conducere monolitica, ultimele luni din viata interna a PPSD reprezinta un stres greu de suportat.

Colac peste pupaza, PD isi continua, in ritm accelerat, marsul in directia unui populism desantat, de care pomeneam saptamana trecuta. Ultima dovada o reprezinta votul PD alaturi de PSD si PRM pentru reducerea TVA la asa-numitele "alimente de baza". Realizand ca nu isi mai poate recupera o buna parte din electoratul sa-i zicem "elitist", dupa scandalul CNSAS, PD isi refocalizeaza energiile pe electoratul sensibil la manifestarile populiste - adica taman electoratul traditional al PSD, cu tot riscul de a-si aliena electoratul din 2004. Pe termen mediu, aceasta strategie poate aduce PD puncte electorale importante. Pe termen lung, insa, istoria a demonstrat - nu doar in Romania, cat si aiurea - ca cine se pune prost cu elitele intelectuale este sortit, mai devreme sau mai tarziu, esecului. Aidoma lui Havel, astfel de oameni se incapataneaza (unii ar spune prosteste) sa creada ca intre politica si moralitate nu trebuie sa fie o prapastie. Iar aici nu mai poate ajuta nici macar suportul elitei financiare, dupa cum a aflat-o, pe propria-i piele, PSD.

PNL nu sta nici el cu mainile-n san. Dupa gura de oxigen procurata de conflictul de la CNSAS a mai prins culoare in obraji si a devenit mai vioi. Noua strategie de lupta enuntata de Calin Popescu Tariceanu se poate reduce la maxima latina "divide et impera" - dezbina si cucereste. Intr-o intalnire cu membri de partid, premierul a afirmat raspicat: "nu mai atacam PD, ci doar pe presedintele Basescu". Inca o data, calculul n-ar fi rau, daca n-ar fi gresit. O asemenea strategie presupune, pe de o parte, ca se poate crea o bresa intre presedinte si PD; pe de alta, ca in interiorul PD se poate incuraja o aripa anti-Basescu. Nastrusnice presupuneri in clipa de fata!

Pedistii, de la primul pana la ultimul, recunosc in clipa de fata ca fulminanta lor ascensiune in sondaje nu se datoreaza eficientei sau sarmului ministrilor PD sau a altor demnitari de partid, ci popularitatii lui Basescu. Nimeni nu va fi dispus, asadar, sa se desparta de bunavoie de gaina cu oua de aur.

Pe de cealalta parte, Emil Boc, oricate palme va incasa de la seful sau, nu se va ridica niciodata impotriva lui. Vorba Ecclesiastului - exista un timp pentru toate: un timp pentru semanat si un timp pentru cules; un timp pentru ucis (simbolic, desigur) tatal si unul pentru plecarea, spasita, a capului. Presedintele PD a ratat momentul uciderii simbolice si al intrarii in maturitate. De acum inainte e condamnat, in cel mai fericit caz, la rolul de vioara a doua. Si cine altcineva ar putea ridica, in clipa de fata, vocea in fata cuplului Basescu-Boc? Negoita sau Berceanu ies automat din discutie. Ar mai ramane Videanu.

Aici, teoretic macar, surprizele nu sunt cu totul excluse - si nu ma refer doar la ultima recenta luare de pozitie impotriva diminuarii TVA-ului la oua. Ca stil, primarul Bucurestiului e mai apropiat de premier decat de presedinte.

Iar ca tarie de caracter pare mai apropiat de Basescu decat de Boc sau Tariceanu. Numai ca, lipsit de sustinere din interiorul partidului, Videanu nu va face nici un pas inainte. E, la urma urmelor, dupa cum singur se caracteriza saptamana trecuta, un om rational.

Variantele raman deschise, iar pronosticurile aproape imposibile. Voi fi, insa, ultimul care sa se planga de acest lucru. Daca mi-ar fi placut prognozele "aproape sigure", ma faceam statistician sau prezentam timpul probabil.