Ma contemplu, narcisist, si imi spun ca m-am cam saturat sa scriu inainte de vreme; am cam abuzat de asta si nu-i prea bine sa iesi prea des din rand. Nu ca ar tine cineva minte, dar am scris despre posibilitatea aparitiei unui cartel al gazelor naturale (ati uitat subiectul? o sa vi-l reamintiti cat de curand) cam cu un an de zile inainte de a "erupe" in restul presei romanesti, despre economii virtuale pe vremea cand altii se jucau in tarana Tetrisului, despre riscuri politice pe cand unii lacrimau sau se tineau de maini, victoriosi, in fata multimilor, ba si despre ceasul lui Bush, cu vreo doi ani in urma, e adevarat ca intr-un context diferit de povestea albaneza. Alt context, dar care se potriveste cu cel actual, asa ca reiau o parte din acel text, cu placere:

"Vladimir Putin este, in prezent, unul din personajele importante ale planetei. El este constient de importanta sa si de aceea nu se sfieste sa afiseze, la incheietura mainii drepte, un ceas Patek Philippe Perpetual Calendar de 60.000 de dolari. Valoarea este egala cu valoarea totala a salariului prezidential dintr-un intreg an de zile. Presedintele rus a evoluat, pentru ca in 2003 purta tot un Patek Philippe, dar un model diferit, Caltrava, de trei ori mai ieftin (suna ciudat, pentru ca 20.000 de dolari nu-i o suma de ici, colea).

George W. Bush este si el un personaj important al planetei. Bush junior poarta un Timex. Valoarea ceasului este de 50 de dolari. Excentricitatea ceasului presedintelui american este ca poarta o inscriptie gravata: «George W. Bush presedinte, 20 ianuarie 2001».

Din punct de vedere financiar, diferenta dintre cele doua ceasuri este enorma. Din punct de vedere economic diferenta dintre Rusia si SUA este enorma. In ecuatia cu ceasurile si economiile intervine un factor esential, imaginea. Adica modul in care cei mai importanti oameni ai lumii tin sa fie receptati de cei ce ii privesc.

Lui Putin pare sa nu-i pese (oricum, in cazul lui poate fi vorba si de pasiunea pentru ceasuri pe care au dovedit-o rusii in timp). Sau poate rusilor nu le pasa, majoritatea fiind inca extrem de ocupati cu supravietuirea. De fapt lui Putin poate sa nu-i pese pentru ca e ocupat cu altele: sa nu uitam ca i-a iesit smecheria cu cota unica de impozitare, ca are crestere economica si de nivel de trai, dar si stabilitate politica. Unii ar spune ca totul s-a facut in stil rusesc.

Lui Bush ii pasa pentru ca atat i-ar fi trebuit, la cate a avut pe cap in campania electorala. Si in  mod cert si americanilor le-ar fi pasat despre ceea ce poarta presedintele lor la incheietura mainii stangi.

La mijloc, intre Patek Philippe si Timex, stau romanii".

Ati prins ideea, nu-i asa? Daca da, o sa intelegeti si gestul meu: influentat de steaua Barbarei Walters, am scrijelit o steluta in tarana cu care primaria a pavat Soseaua Giurgiului si mi-am scris numele inauntrul ei, adica mi-am acordat o steluta pe un hall of fame local, pentru orgoliul meu. A fost o ceremonie scurta, pentru ca statea sa ploua, dar pentru o stea in tarana si nu una din metal si beton n-are sens sa pierzi prea mult timp.

Legat insa de previziuni si subiecte pe termen lung, ma roade totusi unul; nu este pe termen de un an sau doi, ci pe termen intr-adevar lung. Un editorialist isi indemna, saptamana trecuta, cititorii sa inchida televizoarele si sa constate in mod real, palpabil, cat de mult s-a schimbat, in bine, viata romanilor. Un punct de vedere corect. Un cititor suparat ii replica editorialistului, pe Net, ca Romania a devenit o jungla in care castiga cei care se descurca si unde bunul-simt, bunul-gust, respectul sau sapunul sunt din ce in ce mai rar folosite.

Personal cred ca si acest punct de vedere e corect; pentru ca Giurgiului se afla in sudul orasului si mai spre periferie, chiar daca e hall of fame. Ambele puncte de vedere sunt corecte, pentru ca se petrec in Romanii diferite: a editorialistului este in centrul Capitalei, a cititorului mai spre periferie sau in zonele sarace ale tarii.

Tot saptamana trecuta am avut o interesanta discutie cu cineva, cam pe aceeasi tema; interlocutorul meu i-a definit pe romani drept niste "supravietuitori" de profesie. Teoria mea este ca natia romana a cam obosit, genetic, sa lupte si acum e pe cale sa piarda lupta sa din Marele Razboi de Castigat Un Loc Onorabil in Lume. Adica peste niste multi ani poate vom fi supravietuit, in spiritul remarcii interlocutorul meu, dar nu ca urmasi ai lui Decebal si Traian.

Daca am dreptate, ultimul sa stearga steluta aceea de pe Giurgiului. Dar m-as bucura, sincer, sa n-am.