Lucrul ciudat de care vorbesc este următorul: un copil din România are drumul în viaţă stabilit nu numai de părinţi, preferinţe, talente sau abilităţi, ci şi de liceul pe care îl urmează. Concret, studiile efectuate de o organizaţie nonguvernamentală care lucrează în fiecare an cu mii de adolescenţi arată că elevii din liceele tehnice sunt, cumva, marcaţi şi au un cu totul alt sistem de valori şi alte aşteptări de la viaţă, în comparaţie cu colegii lor din liceele umaniste.

„Studiile noastre comparative vorbesc de două universuri paralele, cei tehnici şi cei umanişti. Dacă la 16 ani eşti într-un liceu teoretic sau un liceu tehnologic, în mare parte traiectoria vieţii este definită, nu prea mai ai cum să schimbi lucrurile. Totul începând de la modul cum îşi fac prieteni cei din liceul tehnologic şi cei din liceul teoretic. La teoretic găseai criterii de genul admiraţie, disciplină, performanţe, o tipologie de valori. La zona tehnologică criteriile erau altele - cei care îmi oferă respect, un pic de afectivitate. Cumva discutăm de o realitate cu carenţe destul de mari, din familie, lucruri de bază, respect, iar în partea cealaltă erau elemente aspiraţionale, de tip disciplină, muncă, performanţă, pasiune. Legat de joburi aspiraţionale, cei din liceele tehnologice spun că nici nu-şi pun problema absolvirii bacalaureatului, îşi pun problema de elemente de subzistenţă, de tipul «poate reuşesc să mă angajez» sau «poate reuşesc  să am un loc de muncă». Din păcate mi-ar fi greu să recomand părinţilor să îşi îndrume copilul spre un liceu tehnologic”, mi-a spus interlocutorul meu într-o discuţie pentru materialul de copertă al acestui număr al revistei.

La doar câteva zile după întâlnirea cu Ştefan Pălărie, au venit rezultatele de la bacalaureat, iar liceele tehnice par a conduce în nefericitul top al celor care au căzut la examen; unele cu 100% nepromovabilitate. Din cei 63 de copii care au terminat cu 10 examenul de bacalaureat, doar trei sunt din licee tehnice. Specializarea Matematică - Informatică este campioana absolvenţilor cu 10, un alt fapt cât se poate de relevant. Însuşi numărul celor de nota 10, adică 63 de elevi din sutele de mii care au dat examenul, mi se pare a fi măcar îngrijorător. 

Mă întreb dacă ministerul de resort a făcut vreodată o evaluare a ceea ce se întâmplă cu acele licee tehnice şi dacă a remarcat cineva aceste discrepanţe; n-aş vrea să incriminez la grămadă, dar dacă studiile indică o atare situaţie, şi şansele unor tineri de a reuşi în viaţă sunt reduse sau eliminate doar pentru că au mers la o anume şcoală, poate că ar fi lucruri de îndreptat. Există consultanţi în carieră care, sunt sigur, ar accepta bucuroşi să facă ceva muncă voluntară pentru a le reda copiilor încrederea de care au nevoie şi mentalitatea de învingători - iar astea nu sunt vorbe goale, ci lucruri de care elevii chiar au nevoie. Pentru că bănuiesc că ei sunt acolo victimele unui sistem care aplică şanse în funcţie de valori străine şcolii, de exemplu cea a conturilor bancare, şi sunt maculaţi de mediul în care trăiesc.

Este minunat că avem programatori buni şi că aceştia devin o emblemă naţională, dar pentru fiecare programator bun avem zeci de elevi care dintr-un motiv sau altul, motive care nu le sunt imputabile, sunt excluşi din sistem şi societate. Trebuie să facem planuri concrete pentru eliminarea multiplelor segregări sociale. Egalitatea şanselor ar trebui să devină mai mult decât o vorbă, pentru că altfel cine ştie dacă nu cumva un potenţial Bill Gates paşte chiar acum caprele pe cine ştie ce maidan.

„Tinerii spartani” ai lui Degas ilustrează, cred, bine, povestea.