A fost nevoie ca, la un interval scurt de timp, MediaPRO sa preia cotidianul Gandul, Catavencii sa-si vanda trustul controversatului Sorin Ovidiu Vantu, iar Dan Voiculescu sa-si cedeze actiunile fiicelor sale, pentru ca multi dintre cei care urmaresc cu atentie evolutia realitatilor romanesti sa realizeze ca Ana are mere, iar Xenia are pix: mai precis, ca marile trusturi de presa acapareaza, repejor si sigur, piata media. E limpede pentru oricine ca, intr-un fel sau altul, cele doua fenomene sunt conexe.

Inainte, insa, de a cadea prada unui acces colectiv de paranoia, se cuvin a fi facute cateva precizari. La urma-urmei - urma care scapa sau ingroapa turma - paranoia taman prin asta se caracterizeaza - prin aversitatea fata de nuantari.

In primul rand, ambele fenomene sunt, volens nolens, conexe, pentru ca ambele se petrec in contextul mai larg al globalizarii. Iar despre globalizare se spune ca ar fi intruparea post-modernitatii. Or, in ciuda diferentelor analizate si rasanalizate pe toate partile, cordonul ombilical dintre modernitate si post-modernitate ramane intact.

(Ce dovada mai buna doriti, cata vreme asa-zisa diferenta dintre cele doua concepte este "asigurata" de catre un amarat de prefix?) Ce-i drept, in manualele de economie politica, se face diferenta dintre filosofia lui Ford, inventatorul liniei de productie standardizata, ca exponent al modernitatii, si cea a economistilor post-moderni, pentru care esentiale sunt fragmentarea liniei de productie si delocalizarea.

Insa faptul ca suburbiile se fac in Thailanda, capotele in Turkmenistan sau volanele la Brad, Romania, nu schimba cu nimic datele problemei. Principiul ramane acelasi - eficientizarea. Intr-o lume ideala, politica si mass-media ar trebui sa nu se supuna acestui principiu.

Intr-o lume ideala, politica ar trebui sa controleze economicul, nu sa se supuna logicii acestuia, iar media ar trebui sa-si urmareasca propriile virtuti. Insa, vorba unei reclame americane, "lumea ideala nu exista; exista, in schimb, Walgreen, deschis 24 de ore din 24". Simplu spus, idealurile se simt stinghere pe lumea aceasta. Nimic anormal aici. Cinstiti de-am fi, am recunoaste ca, de la cadere, ne-am pierdut inocenta. Ca, daca suntem oameni si avem o istorie, este pentru ca, vorba lui Pascal, nu suntem nici ingeri, nici bestii. Suntem, conform lui Noica, "in interval". Suntem "intru". Suntem la o perpetua rascruce. Ca romani, situati la Portile Orientului, intre lumea ortodoxa si cea catolica, intre latini si slavi etc, s-ar cuveni sa fim obisnuiti cu aceasta conditie - de a ne purta rascrucea.

Pe toate nu le putem avea, chiar daca ne putem stradui. Inseamna asta, oare, ca nu mai merita sa ne straduim? Ca idealurile sunt fara rost - dupa cum incearca multi sa ne convinga? Ca povestile cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana sunt fie inutile, fie politically incorrect? Nicidecum. Aici nici nu mai e vorba despre idealism. Este vorba despre bun simt.

In absenta unui orizont de asteptare, nu ne ramane decat o optiune: indobitocirea. Lumea nu se imparte doar in vesnicii optimisti, pentru care progresul a inceput daca nu de la Renastere, atunci macar odata cu Iluminismul, si adeptii teoriei conspiratiei, pentru care cartile au fost masluite de la bun inceput. Loc de nuante mai exista. Bunaoara, intre alb si negru nu exista doar cenusiul, ci si teologia apofatica, a "intunericului luminos".

Intr-un plan ceva mai concret, cartelizarea mass media nu este nici pe departe atat de neagra pe cat ne este prezentata. Ca este ingrijoratoare - fara doar si poate. Ca reprezinta, insa, inceputul sfarsitului - dati-mi voie sa ma indoiesc. Si asta nu doar pentru ca, atat in cazul mass media, cat si in cel al politicii, nu este vorba despre o reala cartelizare." Actorii nu sunt in "gasca".

Interesele - economice sau politice - sunt divergente. Actorii isi zambesc in fata si isi implanta pumnale, a la Brutus, pe la spate. Sistemul, care va sa zica, este plin de fisuri. Iar ziaristii sunt ca apa. Se strecoara, instinctiv, printre crapaturi, le largesc si le fac cumva sa iasa la lumina. Daca X nu vrea, iar Y nu vrea sa se puna rau cu X, intotdeauna se va gasi, mai devreme sau mai tarziu, un Z care sa-ti permita a spune lucrurilor pe nume. Cat timp mai exista un X si-un Y si-un Z, nimic nu este inca defintiv pierdut. Avem un alfabet - sa-l folosim atunci cum se cuvine. Un lucru e sigur: de scapat, scapa cine poate. Mantuiri colective nu exista.