Jocurile Olimpice desfăşurate de curând la Londra au fost cu adevărat impresionante. Mă gândesc aici la spectacolul fascinant oferit în cadrul ceremoniei de deschidere şi, desigur, la evenimentele sportive propriu-zise, dintre care cu siguranţă îmi voi aminti de extraordinara finală a ştafetei de 4 x 100 metri, dar şi de imaginea nefericitei spadasine sud-coreene Shin A Lam plângând pe planşă atunci când a fost privată pe nedrept de şansa de a juca în finală. Însă abia după ce flacăra olimpică s-a stins am avut vreme să mă gândesc la ceva la fel de impresionant, dar care nu se referă la sport: logistica formidabilă necesară pentru a mişca fără greşeală acest uriaş angrenaj. E ca şi cum ai organiza 26 de campionate mondiale în acelaşi loc şi în acelaşi timp. E suficient să ne gândim doar la sistemul de transport public şi la chestiunile de securitate ca să ne facem o idee, însă lucrurile au fost mult mai complexe.

Din perspectiva suportului informatic, este indiscutabil că ediţia 2012 a fost cea mai complexă desfăşurare de forţe dedicate unui eveniment - şi nu mă refer doar la un eveniment sportiv, ci la orice fel de eveniment. În scurtele note despre acest aspect al Jocurilor Olimpice s-a vorbit doar de computere şi multă lume a înţeles că Acer a fost "stăpânul tehnologiei". Într-adevăr, Acer a avut o contribuţie importantă, furnizând 13.500 de sisteme desktop, 2.900 de notebook-uri, 950 de servere şi sisteme de stocare (însumând 86 terabytes), 13.000 de monitoare şi un număr neprecizat de tablete. În total este vorba de peste 30.000 de piese de hardware, alături de care a stat şi un personal de suport constând din 350 de specialişti.

Însă Acer a fost doar unul dintre furnizorii de tehnologie, alături de Omega (sistemele de măsurare a timpului), Panasonic (echipamente audio-video), Cisco (echipamente de reţea), Samsung (comunicaţii wireless), Airwave (servicii mobile radio pentru personal) şi BT, care a asigurat infrastructura de reţea, constând din peste 4.500 km de fibră optică capabilă să transmită 60 GB de date pe secundă. Au mai contribuit Ofcom (autoritatea britanică pentru comunicaţii, care a implementat un spectru dedicat jocurilor) şi, bineînţeles, LOCOG (comitetul de organizare).

Însă poate cel mai important partener a fost firma Atos, care a integrat toate aceste echipamente şi servicii într-un sistem coerent, axat pe câteva componente esenţiale. Printre acestea, poate cel mai important şi complex sistem este cel referitor la "rezultate". Am folosit ghilimelele pentru că acest sistem nu se ocupă doar de consemnarea rezultatelor sportive (în multe cazuri preluând date din sistemele de cronometrare), ci integrează şi informaţii complexe despre fiecare sportiv, ţine evidenţa clasamentelor şi calificărilor şi distribuie toate aceste informaţii în timp real (întârzierea admisă este de 0,3 secunde) către diferite destinaţii (situri web, agenţii de presă etc.). Aceasta este şi sursa principală de informare a comentatorilor, care pot avea imediat informaţii precum "personal best", "season best", rezultatele din calificări, titluri câştigate şi alte detalii despre fiecare atlet.

Un alt subsistem important este cel al acreditărilor pentru sportivi, antrenori, arbitri, personal tehnic, oficiali, jurnalişti şi aşa mai departe. În total au fost procesate, verificate şi activate peste un sfert de milion de acreditări, dintre care 10.500 de sportivi şi 27.000 de jurnalişti şi fotoreporteri. O altă componentă esenţială o reprezintă sistemul destinat coordonării celor peste 70.000 de voluntari care au adus o contribuţie extrem de importantă la desfăşurarea întregului eveniment.

Ca să nu mai vorbim de coordonarea tuturor evenimentelor, de informaţii personalizate pentru sportivi şi tehnicieni privind programul competiţiilor, spaţiile şi intervale de timp pentru antrenamente, administrarea mijloacelor de transport spre diferitele baze sportive şi o mulţime de alte detalii. Totul în condiţii "mission critical".

Mi se pare de-a dreptul miraculos că totul a funcţionat perfect; singurele incidente s-au produs pentru scurt timp la transmiterea în timp real a poziţiei GPS a unor sportivi (ciclism, cros, maraton). Însă mirarea mai scade când aflăm că dezvoltarea a început imediat după încheierea ediţiei de la Beijing şi că s-au alocat testelor de integrare nu mai puţin de 200.000 de ore, culminând cu o testare bazată pe simularea celor mai aglomerate trei zile competiţionale. S-au tratat toate cazurile imaginabile, începând cu inundarea centrului de date şi terminând cu banalităţi precum un cablu incorect conectat.

Well done, London!