Pe scurt, scriam ca, daca vor cu adevarat sa reechilibreze balanta confruntarii cu democratii (presedintele Basescu y compris), trebuie sa renunte la practica talionului - dinte pentru dinte. Strategia aceasta s-a dovedit in repetate randuri perdanta, chiar si in situatiile in care ambii combatanti aveau dinti - daramite in conditiile in care dintele are de infruntat o biata proteza. Decat sa incerci sa te opui, raspunzand fortei cu forta, mai bine inveti sa folosesti forta loviturii celuilalt. E ca la mersul pe bicicleta, spuneam: pentru a nu cadea de pe o bicicleta inclinata, in loc sa invarti ghidonul in partea opusa, cum iti dicteaza primul impuls, trebuie sa-l rasucesti spre directia in care risti sa te prabusesti. E singura solutie de redresare. Folosesti gravitatia, pentru a infrange legile gravitatiei.

N-a mers. Dupa cum s-a putut constata cu ochiul liber mai zilele trecute, odata luati prin surprindere de o bicicleta cu toane, liberalii, in frunte cu primul-ministru, nu stiau altceva decat sa intoarca ghidonul in partea opusa, tipand mai mult sau mai putin din rarunchi: "ba pe-a ma-tii!" Cand, saptamana trecuta, presedintele Basescu i-a surprins nominalizandu-l pe pesedistul Maior la sefia SRI, George Scutaru - responsabilul (cum altfel?) cu problemele de imagine ale PNL - s-a repezit automat, fara sa mai chibzuiasca, atat la beregata presedintelui, cat si la cea a PD-ului: de la "lingusiri" si "osanale" a trecut la "tradare" si alte cele, recomandand - surpriza! - parlamentarilor liberali sa voteze impotriva numirii lui Maior in functie. In treacat fie spus, tanarul Scutaru nu e la prima manifestare a reflexului pavlovian. Chestionat ce intrebari i-ar pune premierului "in calitate de ex-gazetar", liberalul a propus: "Cum de il mai suportati pe Basescu?".

Lasand la o parte simpla constatare ca Tariceanu nu prea are de ales intre "suportare" si "demisie", cazul Scutaru e emblematic pentru o intreaga categorie de ziaristi care au dat profesia de pe gard pe o politica din mana. (Chestiunea, insa, merita analizata separat.)

La ora la care scriu aceste randuri, habar nu am care va fi decizia luata sambata de catre Delegatia permanenta la Cluj (inteleg, insa, ca alte surprize - sa fie primite - n-ar fi cu totul excluse). Stiu insa ca premierul Tariceanu a reactionat, cel putin pana in prezent, la fel de copilareste. Refuzand sa-l numeasca pe Alexandru Boer, seful de cabinet al ministrului Blaga, la sefia fostului Doi s‘un Sfert, primul-ministru n-a facut altceva decat sa mai aplice o data aceeasi strategie perdanta a legii talionului.

Probabil ca imaginea mersului pe bicicleta le va fi parut consilierilor liberali prea de tot simplista pentru un motociclist atat de sofisticat precum premierul, asa ca voi incerca o alta - mai exotica si mai, cum sa-i spun?, cu staif: imaginea "razboinicului impacat" sau "senin" din "Arta Razboiului" a lui Sun-Tzu. Cu putin noroc, un intelept chinez venerat de catre o intreaga planeta va avea mai multa trecere decat o amarata de bicicleta. Sa-i tinem, asadar, pumnii.

Pentru necunoscatori, Sun-Tzu (Sun-tzu ping-fa, daca e sa fim scrupulosi) e, probabil, a treia figura marcanta in panteonul inteleptilor chinezi, dupa Confucius si Lao-Tze, a carui "Arta a Razboiului", scrisa cu mai bine de doua mii de ani in urma, a starnit - odata cunoscuta - entuziasmul tuturor "marilor razboinici" ai Vestului. Departe de mine gandul de a-i introduce pe liberali in arcanele Zen-ului, ale Chi-ului etc. Pentru situatia actuala sunt suficiente cateva readuceri aminte din zicerile inteleptului chinez. Pe vremea lui Sun-Tzu nu existau biciclete. Existau, in schimb, ca si acum, paraie de munte in apropierea carora calugarii budisti obisnuiau sa mediteze.

Forta paraului, spuneau ei, consta in aceea ca nu se opune. De aceea poate muta muntii din loc. Iar forta bolovanului care se rostogoleste la vale nu e a bolovanului, ci a muntelui. Totul e sa stii din ce punct de vedere sa privesti confruntarea si cum anume sa te plasezi pe liniile de forta care ti se ofera. Cum sa pari slab atunci cand esti puternic si departe atunci cand esti aproape. Cand confrunti o problema de aproape, fa prima mutare de departe. Cand o confrunti de departe, ai grija sa incepi de aproape.

As putea continua asa mult si bine - ideea, insa, ramane - in linii mari - aceeasi: razboinicul lui Sun-Tzu e victorios pentru ca nu tine mortis sa fie; si e puternic pentru ca nu depune efort, ci stie cum sa se plaseze in context.

Tradus intr-un limbaj mai neaos (naeionescian), razboinicul cu pricina nu "se screme"; lui "ii vine". Si, daca nici aceasta traducere nu e indeajuns de clara, sa mai incercam una. In cazul liberalilor, a incerca sa pareze loviturile prezidentiale prin contraatacuri de aceeasi natura nu e doar inutil, ci si perdant, facandu-i sa apara in ochii electoratului drept o banda de neputinciosi ranchiunosi, incercand, fara succes, sa-si copieze, cu cinci minute intarziere, maestrul.

Dupa cum arata in prezent constelatia de forte, singurele solutii ale Partidului National Liberal  raman: (1) imbratisarea agresorului (daca preferati, in varianta crestina, intoarcerea celuilalt obraz); iertate-mi fie comparatiile, dar asa a invins crestinismul, asa a eliberat Ghandi India si asa a obtinut Martin Luther King drepturi egale pentru negri - sufocandu-si, cu dragoste si sacrificiu, agresorul. (2) surprinderea adversarului cu tactica bicicletei: orice propunere sau sugestie de la Cotroceni sa fie preluata si impinsa mai departe (in cazul dosariadei, strategia, dupa cum se vede, a dat deja rezultatele scontate).

Un avertisment cat se poate de serios se impune insa la punctul doi. DACA, intr-adevar, liberalii vor sa se retraga primii de la guvernare (sincer, ma indoiesc), incercand sa fure astfel frisca anticipatelor de pe tortul pedistilor, sa-si aminteasca de un alt proverb asiatic (de prin Indochina, de-asta data): "Nu fa prostia sa te prinzi de coada tigrului. Dar, daca totusi te-ai prins, nu-i mai da drumul".