Pentru ca sunt cateva elemente de teorie elementara a fictiunii care contrazic acest crez atat de primitiv. Farmecul fictiunii este tocmai acela al diferentei fundamentale de viata de zi cu zi: are un sens pe care artistul i-l imprima, sens pe care nu-l poti gasi oricat te-ai stradui cand te speli zilnic pe dinti sau te duci sa-ti faci cumparaturile. Sensul vine la pachet cu diverse trucuri artistice, mai mult sau mai putin impresionante, dupa posibilitati: intriga, retea de simboluri, surprize narative, tehnici derutante sau intrigante etc. Viata nu e facuta cu "stil", cu "tehnici". Despre propria viata ne facem povesti mai mult sau mai putin comode: dar sunt doar povesti, iar noi, cei care ne cream biografiile (in confesiuni catre cel mai bun prieten sau in confesiuni la biserica, cine stie!), stim ca omitem sau modificam mult tocmai in cautare de sens, de intelesuri. Si mai stim ca varianta comoda, terapeutica e tocmai aceea care poate fi povestita. Exista insa, pe langa story, un intreg container de fapte, situatii, senzatii "nesemnificative" care alcatuiesc un soi de gaura neagra miraculoasa si periculoasa numita, in cel mai comod si superficial fel... viata.

De ce am facut tot acest ocol cu aer de filozofie de cafenea? Pentru ca trebuie cumva subminate sloganele si crezurile noilor media cum ca ele ofera povesti care bat filmul. Oricate batrane ar viola un retardat intr-un sat de munte si oricate minute ar castiga la stirile de la ora cinci, el nu a batut filmul, ci doar si-a distrus viata, a lui si pe a altora. Reporterii in cizme de cauciuc nu relateaza fapte, spun o versiune, care lor li se poate parea mai "tare" decat viata - sunt niste fiction-addicted care, desi in mijlocul unor catastrofe naturale, inca mai simt nevoia de ceva telenovela. In aceeasi situatie cu ei suntem si noi, consumatorii, amatori de realitate din ce in ce mai ireala. E o cerere de viata cu aparenta fictiva pe o piata de-a dreptul infricosatoare. Despre implicatiile culturii fictiunii asupra vietii de zi cu zi s-au scris biblioteci. Si ele tot nu pot explica avantul unor reporteri de la agentii precum Reuters sau AFP, acum cateva saptamani, de a difuza fotografii trucate din Liban. Tragedia nu era destul de mare pe cat era pofta lor de fictiune, de poveste. Un razboi nu are nimic eroic in esenta lui, deci nici in fotografii. Cand imaginile sunt prea pline de sens, sunt prea "sugestive", prea spectaculoase ar trebui sa devenim suspiciosi. In viata de zi cu zi, sensul nu apare decat accidental. In rest, daca am fi rationali mai multe secunde pe zi, ne-am repeta macar de cateva ori ca sensul e la noi, vine o data cu noi, de aia ne numim homo sapiens sapiens - nu pentru ca am fi foarte intelepti, ci pentru ca avem intotdeauna o explicatie la purtator. Au fost multe scandaluri cu fotografii trucate, au aparut chiar si filme trucate, au fost publicate reportaje trucate. Oricat de profesioniste ni s-ar parea mijloacele de informare, ele sunt in continuare bantuite periculos de dorinta de a bate filmul. In ultimul timp, reusesc din ce in ce mai bine. Si tocmai din acest motiv, uneori imi vine o pofta teribila de a citi cel mai plicticos ziar din lume, cu fotografii decente din care sa aflu doar felii de informatie corect si fara artificii prelucrate. Am revazut recent "Coffee and Cigarettes" al lui Jim Jarmusch si am avut o mica revelatie. Ca e mult mai apropiata povestea de la o cafea si o tigara de nonsensul linistitor si placut al vietii. Ca in cultura noastra contemporana abunda povestea de tip "dereglarea simturilor", cea izvorata in urma unor pahare de alcool si nu in urma unor cesti de cafea.

O alta mare vorba pseudointeleapta: omul la betie spune adevarul. Nu. Spune adevarul cel mai bine impregnat cu sens - alcoolul insusi este unul dintre sensurile povestii lui. Un om beat mistifica prin simplul fapt ca face confesiunea cu o aparenta de unicitate si deplina sinceritate - de fapt e versiunea de pahar. Si, in multe cazuri, e versiunea care il determina sa mai bea inca un pahar si inca unul. Povestile de la cafea sunt mult mai plicticoase, banale, fara nici un chef de mari explozii de sens si intriga. Ei bine, noi traim mai ales in era povestilor turmentate, turbate dupa sens. Au existat intotdeauna modalitati de a inghiti absurdul existentei, de a-l ascunde in aburii excitantilor de tot felul. Dar in ultimele zeci de ani asistam la o criza galopanta a misticii povestii in stare bruta care s-ar gasi la orice colt de strada. Nu toate trebuie sa aiba un inteles, asta  nu e nici invatatura budista, nici altceva, e o lectie pe care o uitam din ce in ce mai des pentru ca la tot pasul ni se servesc povesti care umilesc filmele, romanele, tot! Sa fie pentru ca citim mai putin sau pentru ca privim prea multe stiri si prea putine filme bune? Incercati si voi cu Jarmusch. Si cu o luciditate cofeinizata. Va asigur ca veti descoperi senzatii tari.