Statele Unite spionează întreaga lume: niciun guvern din istorie nu a mai reuşit să strângă atâtea informaţii

Autor: Marius Oncu Postat la 18 iunie 2013 3339 afişări

Administraţia prezidenţială americană a confirmat, în sfârşit, ceea ce în unele cercuri se suspecta deja: Statele Unite spionează întreaga lume. Niciun guvern din lume nu a mai reuşit până în prezent să strângă informaţii la o asemenea scară. Companiile americane au dezvoltat internetul şi domină mare parte din sectorul telecomunicaţiilor, iar Agenţia Na-ţională pentru Securitate (NSA) a SUA nu putea să ignore această oportunitate uriaşă.

Cazul NSA arată cat de departe merge logica statului în privinţa măsurilor de securitate preventive. Cei care vor să prevină încălcarea legii şi actele de terorism - cu orice preţ - nu pot şti niciodată suficient şi vor încerca întotdeauna să afle cât mai mult în numele securităţii. Pentru a-i urmări pe tipii răi, este spionată întreaga populaţie, cu metode sofisticate şi cu participarea serviciilor de informaţii, a poliţiei şi, posibil, a companiilor private.

Singurul lucru bun despre spionajul NSA este că aduce în lumină principalul crez al securităţii in-terne a SUA, folosit pentru reconstruirea aparatului de securitate după 11 septembrie 2011: că cei care nu au nimic de ascuns nu au de ce se teme. Este pur şi simplu o tâmpenie“, scrie publicaţia germană Süddeutsche Zeitung.

Capacităţi de stocare pentru 100 de ani.

În sudul statului american Utah, NSA pune în practică unul dintre cele mai scumpe proiecte secrete ale sale. Agenţia de securitate construieşte pe o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi, lângă baza militară Camp Williams, clădiri imense pentru computere foarte puternice. Proiectul va costa 2 miliarde de dolari şi va asigura stocarea unui volum uriaş de date, de cel puţin 5 miliarde de GB. Doar energia necesară pentru răcirea serverelor va costa anual 40 de milioane de dolari, scrie Der Spiegel.

Doi foşti angajaţi ai NSA, Thomas Drake şi Bill Binney, au declarat Der Spiegel că facilităţile vor fi folosite în curând pentru a înregistra informaţii personale despre oameni din toată lumea, urmând ca acestea să fie păstrate timp de decenii. Informaţiile înregistrate includ conversaţii pe Skype, căutări Google, clipuri de pe YouTube, postări pe Facebook, date despre transferuri bancare şi altele. „Au totul despre tine în Utah. Cine decide dacă se uită la informaţii? Cine decide ce fac cu ele?“, întreabă Drake.

Binney, un matematician care anterior a fost un influent analist al NSA, calculează că serverele sunt suficient de mari pentru a stoca în totalitate comunicaţiile electronice ale omenirii pentru următorii 100 de ani, ceea ce dă foştilor săi colegi o mulţime de posibilităţi să asculte şi să citească.

James Clapper, directorul naţional pentru informaţii al SUA şi consilierul preşedintelui Barack Obama, a confirmat existenţa programului masiv de supraveghere, iar Obama a explicat că este autorizat de Congres, dar americanii sunt protejaţi.

Un document secret publicat recent de Washington Post şi Guardian arată de unde îşi ia NSA majoritatea datelor. Potrivit documentului, transmis presei de fostul angajat CIA Edward Snowden, agenţia a început să caute să obţină acces la scară amplă la serverele companiilor americane de internet începând din 2007.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/statele-unite-spioneaza-intreaga-lume-niciun-guvern-din-istorie-nu-a-mai-reusit-sa-stranga-atatea-informatii-10979977
10979977
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.