Primarul Londrei, Ken Livingstone, a cerut saptamana trecuta ca autoritatile antitrust sa investigheze posibila preluare a Bursei londoneze - London Stock Exchange – de catre concurentul ei american, Nasdaq. Livingstone a cerut chiar o examinare internationala a cazului, sustinand ca o astfel de tranzactie ar afecta pozitia Londrei de centru financiar global. "Cred ca tranzactia ridica o serie de probleme care tin de concurenta, dar si probleme de alta natura, care ar necesita o investigare in profunzime", a decretat elegant Livingstone.

Nasdaq este deja actionar al LSE, cu 28% din capital, insa faptul ca la sfarsitul lunii trecute a aruncat pe masa cea mai generoasa oferta de pana acum pentru preluarea integrala a bursei insulare (o oferta care evalueaza LSE la 4,3 miliarde de euro) trezeste ingrijorarea englezilor. Nu numai pentru ca o serie de companii financiare cu afaceri in City si-ar putea transfera oamenii in SUA, ci si pentru ca reglementarile bursiere americane sunt mult mai restrictive decat cele din Marea Britanie. Avantajul Nasdaq, in schimb, este evident, pentru ca americanii ar ramane astfel pe plan global cu un singur concurent – Bursa din New York (New York Stock Exchange - NYSE), aflata la randul ei acum pe punctul de a inghiti cealalta piata bursiera importanta din Europa, Euronext.

Clara Furse, directorul executiv al LSE, s-a opus categoric ofertei americanilor, refuzand inclusiv sa-l intalneasca pe Bob Greifeld, omologul ei de la Nasdaq, pentru eventuale discutii de principiu. Ca la mijloc sunt insa si alte ratiuni decat cele legate de un exod al gulerelor albe din City o dovedeste faptul ca, nu mai departe de anul trecut, un raport al LSE conchidea ca o preluare a institutiei de catre pretendentii de atunci, franco-belgienii de la Euronext si nemtii de la Deutsche Börse, "ar fi in beneficiul clientilor", reducand costurile totale de tranzactionare pentru acestia, si ca "nu ar afecta cu nimic concurenta pe piata serviciilor bursiere". Prin urmare, daca pretendentii sunt europeni, nu avem nici o problema; daca sunt americani, nu avem ce discuta cu ei.

Anul acesta conducerea bursei londoneze a respins deja doua oferte ostile de preluare din partea Nasdaq, ceea ce in lumea afacerilor inseamna cam ce insemna in saloanele Europei lovitura cu manusa peste obrazul preopinentului. Acum, Nasdaq a dat de inteles ca nu e dispus sa cedeze: fie va ridica din nou pretul pe care il ofera pentru pachetul de actiuni (mai putin probabil), fie va merge sa discute direct cu restul actionarilor bursei londoneze. Cea mai recenta propunere a Nasdaq, din 20 noiembrie, a fost sa achizitioneze in numerar, pentru 1.243 de penny (18,3 euro), fiecare titlu LSE aflat in posesia celorlalti investitori, ceea ce inseamna o evaluare a bursei londoneze la 2,9 miliarde de lire sterline (4,3 miliarde de euro). Adica un pret cu 40% mai mare decat cel pe care il oferise in martie. Este insa un pret egal cu minimul cerut de legislatia referitoare la fuziuni - Nasdaq nu avea voie sa coboare sub cel mai mare pret pe care l-a platit deja pentru o actiune  LSE, adica 1.243 de penny.

Ironic e ca, in afara de bani, e greu de vazut cu ce mai poate Nasdaq sa imbuneze LSE. Bursa londoneza dispune de cea mai performanta platforma de tranzactionare electronica din lume. Iar daca in urma cu cativa ani, Nasdaq si NYSE se bateau intre ele pe oferte publice initiale ale companiilor in cautarea unui loc bun de listare, LSE si-a adjudecat in 2005 patru dintre cele mai mari asemenea oferte de pe piata, in timp ce fiecare din bursele americane au atras doar una. In plus, Nasdaq e plina de datorii la banci, dupa achizitiile pe care le-a facut in ultimul an, in principal pentru majorarea participatiei la LSE. Astfel incat, dupa anuntul din 20 noiembrie, agentia Standard & Poor’s a retrogradat ratingul Nasdaq de la BBB- la BB^ cu perspectiva negativa si a avertizat conducerea bursei americane ca ar fi imprudent sa se indatoreze inca mai mult pentru a plati restul de 70% din actiunile LSE. Numai ca Nasdaq nu-si prea mai poate permite sa dea inapoi. Si nu e vorba doar de o chestiune de orgoliu. Exista un motiv foarte bine intemeiat pentru care Londra a devenit o noua Mecca a lumii financiare.

Dupa crahul WorldCom si falimentul Enron de la inceputul anilor 2000, Statele Unite au incercat sa se protejeze de alte asemenea socuri pe viitor. Iar solutia s-a materializat in iulie 2002 in legea Sarbanes-Oxley (SOX), care a introdus un nou set de standarde financiare si de audit pentru companiile care se listeaza la burse. Desi costisitoare si constrangatoare pentru firme, reglementarile SOX erau menite sa asigure transparenta care a lipsit din raportarile WorldCom sau Enron, facand in acelasi timp mai usor pentru actionari sa obtina daune substantiale din partea companiilor despre care considera ca le-au produs daune. Legea Sarbanes-Oxley a lovit insa in principal in start-up-uri, care au renuntat sa se mai listeze in SUA si s-au orientat spre alte burse, daca nu au renuntat cu totul la optiunea listarii. Aceasta pentru ca nu oricine isi permite sa achite costurile anuale de aproape 3 milioane de dolari – si in continua crestere - necesare aplicarii standardelor SOX intr-o companie medie, potrivit unui calcul al Business 2.0.

In schimb, bursa din piata londoneza Paternoster, de langa Catedrala Sf. Paul, a stiut sa se adapteze - in principal prin investitiile in tehnologiile de ultima ora - pentru a face din capitala Regatului Unit o atractie pentru companiile in cautare de acces mai usor la cota unei burse. Rezultatul: la mijlocul lunii noiembrie, pe bursa de la Londra erau listate 87 de noi companii europene si internationale si 41 de noi companii din China. Mai nou, ministrul trezoreriei, Ed Balls, a anuntat in octombrie ca pana de Craciun va promova o lege care "sa consolideze regimul permisiv si proportional reglementat care a facut din Londra un magnet pentru businessul international". Iar observatorii au comentat ca aici ar putea fi vorba si despre o masura care sa impiedice Nasdaq sau orice alt pretendent la dominatia asupra bursei britanice sa-si impuna propriul regim de reglementare dupa o eventuala fuziune/ achizitie.

Succesul modelului britanic are insa si el un pret, iar tocmai atuul care a ridicat Bursa londoneza (cotatia unui titlu LSE s-a dublat in 2006) – lipsa reglementarilor stricte – a facut ca aici sa se listeze si o serie de titluri mai putin onorabile. Criticii au inceput deja sa arate spre companiile de pariuri online – exilate de pe pietele americane – care s-au adunat pe bursa londoneza si care sunt in sine niste pariuri riscante pentru investitori. Cotatiile lor fluctueaza cu procente de cate doua sau chiar trei cifre in interval de cateva luni, iar analistii spun ca li s-ar potrivi un avertisment similar celui dat pentru utilizarea Viagra - "a se administra doar persoanelor fara probleme cardiace".

Mult mai important e insa faptul ca bursa londoneza pare condamnata sa-si gaseasca un partener, din simplul motiv ca trebuie sa faca fata concurentei tot mai intense de pe pietele financiare. Si chiar daca nu ii e doar indiferent daca acest partener se va chema NASDAQ sau altfel, o alianta cu unul din ceilalti mari jucatori de pe piata, perspectiva care a urmarit LSE aproape fara pauza din 2000 incoace, e mai mult o chestiune de timp.

Presiunea pe LSE a crescut si mai mult chiar la o zi dupa ultima respingere a ofertei Nasdaq, cand miliardarul american Samuel Heyman a anuntat ca a intrat in posesia a 8,8% din totalul titlurilor bursei londoneze. Optiunile sefului LSE, Clara Furse, sunt, in opinia analistilor, destul de limitate: cu un pachet de aproape 30% controlat de Nasdaq si cu alte aproape 9% controlate de un miliardar american, o solutie ar putea fi "un cavaler pe cal alb" care sa vina cu o contraoferta financiara cel putin egala cu cea a NASDAQ. Sau, daca personajul respectiv intarzie sa apara - ocupat fiind, poate, cu o alta fuziune –, alternativa ar fi o achizitie initiata chiar de LSE, posibil din zona asiatica, cel mai probabil Bursa din Tokio. Aceasta din urma ipoteza este pusa sub semnul intrebarii atat din cauza costurilor, dar si a cuvantului greu pe care il pot avea intr-un asemenea scenariu cei doi mari actionari de pe continentul american.

Pana la urma, se pare ca balanta o vor inclina definitiv cele 60 de zile pe care NASDAQ le are la dispozitie pentru a-i convinge pe actionarii LSE sa accepte oferta de preluare. In caz ca Nasdaq esueaza si in acest demers – desi analistii aproape ca exclud aceasta posibilitate –, Clara Furse va mai avea la dispozitie o perioada, destul de scurta, in care sa gaseasca o alternativa. Altfel, asa cum spunea intr-un raport Donald Fandetti, analist al Citigroup, "daca LSE nu vine cu o solutie intr-o luna-doua, jocul s-ar putea sfarsi".

In timp ce pentru Nasdaq este atat de greu sa convinga o bursa europeana sa-i accepte tovarasia, pentru NYSE problema pare ca si rezolvata: pe 19 decembrie, actionarii bursei europene Euronext, cu sediul la Amsterdam, vor vota propunerea de fuziune dintre cele doua entitati, pentru care NYSE arunca in lupta 7,8 miliarde de euro, numerar si transfer de actiuni. A doua zi, pe 20 decembrie, actionarii NYSE vor vota si ei propunerea de fuziune, dupa ce bursa americana a trecut saptamana trecuta si ultimul hop - acordul Comisiei pentru Burse si Valori Mobiliare (SEC). Asa ar putea lua fiinta prima si cea mai mare bursa transatlantica.

S-ar zice ca NYSE Euronext (cum se va numi noua entitate) si-a asigurat jumatatea de pas necesara pentru a trece prima finisul. Dupa ce rivalul americanilor, Deutsche Börse, a anuntat la jumatatea lunii trecute ca isi retrage oferta de 9 miliarde de euro pentru preluarea Euronext, in mare masura asa si stau lucrurile. Totusi, intr-o lume atat de imprevizibila cum este cea a burselor, factorul politic poate inca influenta lucrurile oricand, asa cum am vazut ca se intampla si in cazul Nasdaq-LSE.

E adevarat ca NYSE si Euronext s-au comportat altfel: au incheiat un acord de fuziune inca din iunie, au numit board-ul care va conduce operatiunile grupului dupa fuziune, le-au lasat timp investitorilor, criticilor si eventualilor contraofertanti sa studieze termenii propunerii NYSE. De aici a aparut si problema: s-au gasit destui iritati de faptul ca, asa de rapid, a doua mare bursa europeana (cu peste 1.250 de companii listate si reprezentante in Paris, Bruxelles, Lisabona, Amsterdam si Londra – prin piata de futures LIFFE) va fi preluata de NYSE, cea mai mare bursa din lume dupa volumul tranzactionat.

Pentru motorul politico-economic franco-german al Uniunii Europene, vestea e destul de neplacuta. In jumatatea germana a motorului exista nu mai putin de opt burse, intre care si cea mai mare bursa europeana dupa capitalizare, Deutsche Börse din Frankfurt, care inca din 2001 a inceput sa curteze Euronext. Intr-o Europa bursiera caracterizata in principal de fragmentare, o alianta intre cel mai mare operator german si grupul paneuropean Euronext ar fi insemnat un semnal de strangere a randurilor inainte de intrarea in vigoare, in noiembrie 2007, a MiFiD (Markets in Financial Instruments Directive), o noua directiva europeana care va liberaliza piata bursiera in interiorul UE. MiFiD va da libertate bancilor de investitii sa faca tranzactii nu prin bursele locale, ca pana acum, ci prin orice piata care le ofera cele mai bune conditii legate de pret, viteza operatiunii ori siguranta tranzactiei.

In contextul liberalizarii, alaturarea Euronext si Deutsche Börse ar fi stimulat crearea unui gigant bursier european, care ar fi urmat sa se consolideze inclusiv cu Borsa Italiana din Milano si comparabil cu concurentii de peste Atlantic. De altfel, multi analisti au vazut incapatanarea Deutsche Börse de a prelua Euronext doar ca un mod de a contracara intentiile NYSE in privinta aceleiasi burse. Iar ministrii de finante ai Germaniei, Frantei, Italiei si Spaniei vorbesc pe aceeasi limba cand spun ca ar fi de dorit o bursa unica si puternica pentru toate cele 12 membre ale zonei euro.

La inceputul lunii octombrie a aparut raportul Lachmann (redactat de Henri Lachmann, presedinte al societatii Schneider Electric), sponsorizat de grupul francez de lobby Paris Europlace. Studiul de 25 de pagini al lui Lachmann a fost caracterizat drept o antireclama voalata la adresa fuziunii NYSE-Euronext si o reclama mai putin voalata in favoarea unei apropieri de bursele europene "surori" - Deutsche Börse si Borsa Italiana. In fapt, dupa ce analizeaza toate variantele pentru Euronext, Lachmann spune ca nici varianta fuziunii transatlantice si nici cea paneuropeana "nu sunt pe deplin satisfacatoare". Totusi, propune ca Deutsche Börse sa cedeze catre Euronext activitatile sale de tranzactionare de actiuni, in schimbul unei participatii de 15-20% din capitalul Euronext, miscare care le-ar asigura nemtilor calitatea de principal actionar.

Lachmann spune insa ca nu se poate garanta nimic pentru varianta fuziunii cu NYSE, intrucat nu ar fi "o fuziune intre egali", ci "o preluare a controlului Euronext de catre NYSE". (Aici ar intra, potrivit lui Lachmann, si lipsa oricaror garantii ca, in urma fuziunii, NYSE nu va incerca sa impuna Euronext prevederile legii Sarbanes-Oxley, ceea ce ar insemna diminuarea considerabila a avantajului competititv actual al Euronext.) In sprijinul afirmatiilor sale, Lachmann aduce si distributia scaunelor in consiliul de administratie al viitoarei institutii bursiere: 11 din 20 vor apartine americanilor.

Doar ca situatia sta putin altfel: este adevarat ca vor fi 11 reprezentanti ai NYSE in board, dar numarul total de locuri va fi de 22, din care Euronext detine deja 10 mandate. Al 11-lea va apartine unui francez, Sylvain Hefes, fost partener in cadrul bancii americane de investitii Goldman Sachs, mai apoi consultant pentru divizia europeana a grupului – tot american - Rothschild. Altfel, lumea e mica: John Thain, CEO de la NYSE, a fost si el director la Goldman Sachs, unde de pe pozitia de COO (Chief Operating Officer) i-a fost sef lui Hefes pana in 2003, cand a preluat conducerea bursei newyorkeze.

Peste doua saptamani, asadar, cand se vor intruni actionarii, vom afla daca prima bursa transatlantica va fi cea rezultata din fuziunea NYSE-Euronext. Nu este exclus ca ei sa i se alature la un moment dat inclusiv Bursa din Londra, presupunand ca va scapa de asaltul Nasdaq. Directorul LSE, Clara Furse, a enumerat aceasta posibilitate printre variantele pe care le studiaza in incercarea de a gasi iesire din incercuirea Nasdaq. Dar sa nu anticipam.