Caruselul bitcoin nu se mai opreşte: Bitcoin scade brusc sub 4.000 de dolari, iar piaţa se prăbuşeşte

Autor: Alex Ciutacu Postat la 11 ianuarie 2019 335 afişări

Caruselul bitcoin nu se mai opreşte: Bitcoin scade brusc sub 4.000 de dolari, iar piaţa se prăbuşeşte

Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, a scăzut joi sub pragul de 4.000 de dolari, fără niciun motiv întemeiat, potrivit CNBC. Scăderea bruscă cu 5% îi aduce monedei digitale un declin total de 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Investitorii, atât experimentaţi cât şi neexperimentaţi, dau semne că şi-au pierdut încrederea în moneda digitală, încât această scădere nu a fost determinată de un factor anume, aşa cum se întâmpla anul trecut când organele de reglementare din diverse economii mari anunţau că vor impozita sau vor interzice tranzacţionarea cu acest tip de active.

Astfel, joi la ora 17.30, bitcoin se tranzacţiona la 3.820 dolari per monedă, în scădere cu 5,1%, la o valoare totală de piaţă de 66,8 mld. dolari, potrivit coinmarketcap. Moneda digitală XRP, a doua din punct de vedere al valorii de piaţă se tranzacţiona în acelaşi timp la 0,34 dolari per monedă, în scădere cu 6,3%, cu o valoare totală în piaţă de 14,1 mld. dolari. În top 3 cea mai mare scădere a fost înregistrată de criptomoneda Ethereum, care se tranzacţiona la 133 dolari, în scădere cu 12%, la o capitalizare de 13,9 mld. dolari.

Mati Greenspan, analist de piaţă în cadrul firmei de consultanţă eToro, a spus pentru sursa citată că toţi clienţii îl întreabă care este motivul pentru aceste scăderi, însă specialiştii nu au identificat niciunul, „nici de natură tehnică, nici fundamentală”.

„În acest moment, câştigurile înregistrate de la începutul anului au fost reversate şi ne uităm din nou la un 2019 neutru”, spune Greenspan, referindu-se la creşterile de câteva procente înregistrate duminica trecută – creşteri care au determinat fanii criptomonedelor să prindă încredere.

Cu toate acestea, piaţa criptomonedelor a pierdut circa 80% din valoare în ultimul an, ajungând la un prag de doar 127,5 mld. dolari, ceea ce anulează orice vis al entuziaştilor ce sperau să utilizeze monedele digitale în retailul de masă încă din 2018.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
scadere,
piata,
investitori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.