Momentul în care scăderea se va opri nu se întrevede încă,posibilitatea fiind ca preţurile să scadă şi mai mult, poate chiar la 20 de dolari pe baril. Declinul este provocat de încetinirea creşterii economiei chineze, a doua mare economie a lumii, şi de supraoferta creată de livrările suplimentare provenite din America de Nord.

Scăderea din ultima perioadă a fost alimentată de reuniunea din decembrie a statelor producătoare de petrol din OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, care menţin producţia la 31,5 milioane de barili pe zi, peste plafonul maxim al organizaţiei, organizaţia refuzând să renunţe la strategia de a-şi proteja cota de piaţă prin preţuri mici.

Atare mişcări erau greu de intuit la începutul anului, când barilul era cotat la 50 de dolari, oricum un preţ care nu mai fusese înregistrat din 2009. Motivele invocate pentru scăderea preţului erau atunci creşterea producţiei din Rusia şi din Irak; Rusia ajunsese la cel mai ridicat nivel de producţie de la destrămarea Uniunii Sovietice, până la 10,667 milioane de barili pe zi. Estimările analiştilor indicau scăderi, dar la niveluri, să le zicem suportabile, de 42 de dolari barilul în cazul Goldman Sachs (două săptămâni mai târziu estimările companiei mergeau spre 30 de dolari barilul). Agenţia Internaţională pentru Energie anticipa o creştere a preţurilor în a doua jumătate a lui 2015, mizând pe o reechilibrare a pieţei şi pe efectele, „marginale“ doar, ale creşterii producţiei de hidrocarburi din Statele Unite.

Efectele scăderii preţurilor nu s-au lăsat aşteptate: Lukoil anunţa o scădere a investiţiilor din 2015 cu 10%, adică 1,5 miliarde dolari, concretizată prin reducerea cheltuielilor de rafinare şi prin blocarea noilor angajări, cât şi prin menţinrea dividendelor la nivelul anului 2014. Câteva zile mai târziu şi OMV anunţa reducerea investiţiilor pentru perioada 2015 - 2017, dar şi faptul că va rata ţinta de producţie stabilită la 400.000 de barili echivalent petrol pe zi.

Piaţa a primit ceva semnale încurajatoare în mai, când China devenea cel mai mare importator de petrol la nivel mondial, devansând pentru prima oară Statele Unite, analiştii apreciind că achiziţiile se vor menţine la un nivel ridicat în pofida ritmului mai lent de creştere al economiei chineze. Importurile de petrol ale Chinei au atins în aprilie un nivel record de aproape 7,4 milioane de barili pe zi, peste nivelul de 7,2 milioane de barili pe zi înregistrat de importurile Statelor Unite. „Poziţia de cel mai mare importator de ţiţei va conferi Chinei mai multă influenţă. Angajamentul Chinei în Orientul Mijlociu va cotinua să se schimbe, nu va mai fi un jucător minor“, a declarat Philip Andrews-Speed, director pentru cercetări în domeniul securităţii energiei la National University of Singapore. În ultimul deceniu, producătorii de petrol din întreaga lume şi-au schimbat în mod fundamental rutele comerciale, în condiţiile în care importurile SUA au scăzut de la peste 10 milioane de barili pe zi în urmă cu 10 ani la circa 7 milioane de barili pe zi în prezent, în timp ce importurile Chinei au crescut de şapte ori.

La jumătatea anului marile grupuri petroliere anunţau că au redus cheltuielile pentru noi proiecte cu 200 de miliarde de dolari, în cadrul unor măsuri urgente menite să protejeze investitorii de scăderea preţurilor. Era vorba de amânarea a 46 de proiecte mari de petrol şi gaze cu rezerve cumulate de 20 de miliarde de barili echivalent de petrol, mai mari decât rezervele dovedite ale Mexicului. Între companiile care amână marile planuri de producţie în aşteptarea scăderii costurilor se aflau şi BP, Royal Dutch Shell, Chevron, Statoil şi Woodside Petroleum.

Alte estimări indicau că industria petrolului are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru ca producătorii să îşi poată plăti datoriile. Numărul obligaţiunilor companiilor de petrol şi gaze cu randamente de cel puţin 10% s-a triplat în ultimul an, astfel încât 168 de firme din America de Nord, Europa şi Asia înregistrau astfel de datorii, iar raportul dintre datoriile nete şi profiturile companiilor se află la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii. Piaţa suprasaturată a împins preţurile, spre finalul anului, la minimele ultimilor 11 ani, la niveluri comparabile cu cele din 2004, când au început discuţiile despre un super-ciclu al pieţei mărfurilor. Producţia de petrol a OPEC se află la niveluri maxime încă de anul trecut, statele membre încercând să scoată de pe piaţă producătorii concurenţi care înregistrează costuri mai mari de producţie, cum sunt cei care exploatează zăcăminte de şist din SUA.