Piaţa de M&A a câştigat un pic peste 10% în 2014. Tranzacţiile se apropie de 400 de milioane de euro
Piaţa de fuziuni şi achiziţii a consemnat primele veşti bune anul acesta, după ce a înregistrat o creştere de 13% în primele 11 luni ale anului, arată un calcul pe baza datelor companiei Mergermarket.
Astfel, tranzacţiile efectuate s-au apropiat de 400 de milioane de euro, sumă care include doar operaţiunile a căror valoare a fost făcută publică de către părţile implicate, dar care nu ia în calcul listările la bursă, tranzacţiile imobiliare, deal-urile a căror valoare nu a fost făcută publică sau cele care sunt sub 5 milioane de euro. Dacă ar fi luate în calcul şi acestea, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii ar fi mult mai mare. Datele companiei Mergermarket arată că cea mai mare tranzacţie de anul acesta este vânzarea de către Bank of Cyprus a Societăţii Companiilor Hoteliere Grand, într-un deal complex, care a cuprins 35% din acţiunile firmei, o facilitate de credit şi un împrumut subordonat.
Pe locul doi se află preluarea de către traderul de cereale Nidera, deţinut de chinezii de la Cofco, a 51% din operatorul portuar United Shipping Agency, deţinut de antreprenorii români Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu. Miza acestui deal a fost faptul că le asigură chinezilor ieşirea pe piaţa de export de la Marea Neagră printr-un terminal de 228.000 de tone, unul dintre cele mai mari din portul Constanţa.
Iar pe locul trei se află un deal din sectorul financiar, preluarea de către OTP Bank a 100% din acţiunile Millennium Bank România.
În total, Mergermarket, companie de media specializată pe sectorul financiar, a numărat 25 de deal-uri în primele 11 luni din 2014, dar în continuare sunt aşteptate noi tranzacţii pe final de an. Nu sunt incluse deal-urile din imobiliare, cele mai mari fiind cele realizate de sud-africanii de la NEPI, care au preluat Promenada Mall pentru 148 de milioane de euro, şi de dezvoltatorul imobiliar P3, controlat de fondul american de investiţii TPG şi compania canadiană Ivanhoe Cambridge, care a preluat, pentru aproximativ 120 de milioane de euro, Europolis Logistic Park. Alt deal care nu a fost prins în statisticile Mergermarket este cu 10% din acţiunile Băncii Transilvania (vândute de Bank of Cyprus) pentru 366 milioane lei
(82,5 milioane euro). Unul dintre principalii cumpărători a fost SIF Moldova, care a devenit al doilea mare acţionar după BERD. În aceeaşi situaţie se află tranzacţiile cu pachete de acţiuni ale unor companii precum bauMax, Congaz, Urgent Curier, Eni România, Emon Electric, Blue Coffee Service, Romprest, World Class, Praktiker, Lemarco.
2014 a adus şi o mai mare activitate a fondurilor de investiţii. Spre exemplu, Axxess Capital a preluat Nextebank şi furnizorul de soluţii IT Star Storage. Achiziţii a realizat şi Oresa Ventures, care a consolidat poziţia companiilor din portofoliu, dar a parafat şi o nouă achiziţie.
Iar ultimele zile din 2014 ar putea să mai aducă tranzacţii precum exitul Enel, după ce italienii au scos la vânzare, în această vară, activele de distribuţie şi furnizare a energiei din România, în încercarea de a-şi reduce datoriile; este posibil ca şi omul de afaceri Ion Ţiriac să vândă şi participaţia de 45% pe care o mai deţine la UniCredit Ţiriac Bank către grupul italian UniCredit, după cum anunţa presa italiană în vară.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro