A furat meserie cât timp a fost asistenta directorului şi acum are o afacere de 3 milioane de euro

Autor: Ioana Matei Postat la 29 august 2014 17748 afişări

A furat meserie cât timp a fost asistenta directorului şi acum are o afacere de 3 milioane de euro

De meserie economist, Loredana Preda a început să lucreze încă din primul an de facultate în cadrul unui producător francez de mobilă cu activităţi în Bacău, unde s-a angajat pe poziţia de asistentă a directorului. 

Loredana Preda a rămas timp de nouă ani în cadrul firmei, perioadă în care a fost la curent cu ce se întâmpla la târgurile de mobilă şi cu noutăţile din domeniu, ce aveau să stea la baza dezvoltării pro-priei afaceri. În 2005, a lansat afacerea cu mobilă de lux Galeriile Noblesse în Bacău, în urma unei investiţii de 50.000 de euro.

Primii colaboratori au fost producătorii din Franţa, pe care îi cunoştea cel mai bine, iar noile parteneriate au venit apoi după vizitele în alte ţări. Compania a ajuns astfel la venituri de mai bine de 3 milioane de euro anul trecut.

Galeriile au ajuns în Bucureşti în 2007, iar antreprenorarea povesteşte că planurile pentru 2014 sunt strâns legate de deschiderea unui showroom pe care îl vor inaugura în capi-tală în vară, în urma unei investiţii de circa 1,5 milioane de euro: "Ne vom dezvolta pe mai multe planuri, atât în ceea ce priveşte designul interior, cât şi în ceea ce priveşte sectorul de evenimente, pentru că Palatul Noblesse va fi un loc ideal pentru  evenimente corporate, business, private, mondene, sau conferinţe".


Loredana Preda face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/a-furat-meserie-cat-timp-a-fost-asistenta-directorului-si-acum-are-o-afacere-de-3-milioane-de-euro-13161940
13161940
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.