2004 a fost, fara indoiala, un an esential in istoria recenta a industriei media si a jurnalismului romanesc. In primul rand, a fost cel mai profitabil an din punct de vedere comercial de dupa 1990 (performanta asigurata insa nu de sporirea numarului de cititori, ci de sumele provenite din publicitate). Cu toate acestea, putini editori de presa scrisa se pot lauda cu un castig istoric - a fost mai degraba un an in care s-au mai vindecat din ranile trecutului.

In al doilea rand, a fost un an al sciziunii politice. Majoritatea ziarelor si televiziunilor au facut (primele fatis, ceva mai "cinstit"; cele din urma subliminal, perfid) campanie electorala mascata: fie pentru PSD (mai ales), fie pentru DA (mai putin). Din pacate, pe culoarul liber ramas in mijloc, culoarul echidistantei si al normalitatii, au alergat prea putini.

In al treilea rand - dar in stransa legatura cu primele doua -, 2004 a fost anul care a marcat cele mai dure si radicale confruntari intre jurnalisti si patronate, intre corpul editorial si cel administrativ (mai simplu spus, intre cei care scriu si cei care sustin financiar un ziar). A fost (si este, inca) o realitate trista dar oarecum inevitabila cata vreme libertatea de exprimare si profitul nu se simt intotdeauna bine sub acelasi acoperis.

Paranteza: nu e deloc o "ironie a sortii" ca aceste conflicte au izbucnit chiar la doua ziare romanesti cu patronat occidental ("Evenimentul zilei" - detinut de elvetienii de la Ringier si "Romania libera" - controlat, pana de curand, de nemtii de la WAZ). Tocmai acesta e motivul principal: un patronat strain este orientat, in primul rand, spre profit. Nu are vreme de idealisme, de sentimentalisme. Uneori, nici chiar de principii sau procese de constiinta. Are insa timp, intotdeauna, pentru a gasi metode (orice metode) pentru imbunatatirea cifrelor din raportarile financiare trimise in "patria mama".

Anul pe care l-am incheiat a mai ars o etapa in maturizarea democratiei romanesti, demonstrand ca libertatea de exprimare este o chestiune deopotriva relativa (deci negociabila) cat si foarte intima (deci individuala).

1. De ce relativa si negociabila? Nu este un gand foarte comod, dar gazetarii onesti din Romania au constientizat cum libertatea de exprimare (un ideal pentru care au murit oameni, o sintagma care contine esenta democratiei si a meseriei lor) devine un principiu flexibil si negociabil in fata intereselor de business. In plus, s-a mai spulberat un mit: s-a dovedit ca limitarea "cu masura" a libertatii de exprimare nu poate afecta mai nimic... nici macar integrarea Romaniei in Uniunea Europeana (sa nu uitam ca discutam despre business, nu-i asa?).

2. De ce intima si individuala? Renuntand la orice umbra de ipocrizie, trebuie sa admitem ca libertate de exprimare absoluta nu exista, cu adevarat, decat in intimitate, fiind de fapt o chestiune strict individuala. In secunda in care libertatea de exprimare e inclusa, ca materie prima, intr-o matrice de business (cazul oricarei afaceri media), aceasta devine, automat, limitata. Putem discuta doar de diferite grade ale libertatii de exprimare, nu si de libertate absoluta - neviciata de nimeni si de nimic. Nu putem, asadar, decat sa tindem spre un grad de libertate de exprimare (tot) mai mare, consolati, insa, din start, ca nu vom ajunge niciodata la 100%. Orice jurnalist matur va trebui, astfel, sa accepte ca libertatea de exprimare absoluta, ca orice alta chestiune care tine de intimitate, nu conteaza cu adevarat decat in raport cu propria constiinta. De aici, consecinta logica: un jurnalist care nu doreste sa scrie doar pentru el - ci sa-si indeplineasca misiunea fundamentala,  aceea de-a ajunge la publicul larg - este obligat la compromis. Un compromis mai mare sau mai mic (in functie de intelepciunea patronatului).