Când sunt vremuri de criză, când pierdeţi bani sau pur şi simplu nu mai câştigaţi bani, când creşte cursul valutar, iar rata la bancă creşte în consecinţă, parcă aţi vrea să fie socialism, să aibă cineva grijă de voi, şi dacă se poate să fie statul, cu atât mai bine. O bună parte din cei care susţineţi capitalismul pur lucraţi în companii, multinaţionale care se bazează pe contracte cu statul, pe un monopol sau pe o rentă, prin faptul că este foarte greu să mai intre cineva pe piaţă – cum ar fi băncile sau utilităţile, pe faptul că lucraţi în instituţii de stat, care îşi stabilesc singure salariul – BNR, ASF, spre exemplu –, salarii care depăşesc media economiei şi pot fi considerate rezonabile chiar şi în Occident. Dacă ar fi să lucraţi în piaţa cu adevărat liberă, unde fiecare zi este o luptă de supravieţuire, de a face produse, de a găsi clienţi, de a încasa banii, de a plăti salariile şi taxele la stat, aţi plânge cu toţii şi v-aţi căuta de lucru la stat.

Când a venit criza, tot capitalismul financiar şi toată piaţa liberă au fost spulberate peste noapte şi numai intervenţia statelor şi băncilor centrale, care au printat bani până s-au înroşit rotativele, a oprit prăbuşirea băncilor, a companiilor de asigurări, a marilor giganţi financiari, a producătorilor auto (germani şi americani).

În România teza este că statul nu a fost nevoit să injecteze bani în sectorul bancar, România fiind printre puţinele ţări unde nu s-a întâmplat acest lucru. Pe de altă parte, în România, guvernul a fost nevoit să ceară ajutorul FMI – 20 de miliarde de euro – pentru a evita creşterea cursului, prăbuşirea băncilor care aveau în spate credite în valută acordate clienţilor, temperarea creşterii dobânzilor la lei, finanţarea golului din bugetul de stat. Ca o ironie, spre exemplu, banii din afacerea Microsoft au fost daţi din bugetul de stat, care a fost alimentat cu bani de la FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială.

Nici Microsoft, o multinaţională capitalistă, nu a fost în stare să îşi rezolve singură contractul cu guvernul şi a acceptat să acţioneze printr-un intermediar. Toţi cei care au lucrat într-un grup salvat în criză de către stat, prin injecţii de lichiditate, şi-au primit salariile la timp fără niciun fel de probleme. În schimb pentru ceilalţi, care nu beneficiază de paraşuta ”too big to fail“, criza a fost dramatică, proprietarii şi acţionarii pierzând aproape tot, iar angajaţii s-au confruntat cu întârzieri în plata salariilor, tăierea salariilor şi pierderea joburilor. Cei mai mari capitalişti sunt bancherii şi avocaţii, care trăiesc dintr-un monopol format prin barierele de intrare în profesie şi pe piaţă.

Când erau vremuri bune, când clienţii nu se uitau la facturi şi nici la dobânzile şi comisioanele plătite, economia de piaţă era cel mai bun lucru. Acum, când lupta pentru clienţi este mai dură ca niciodată, având în vedere că piaţa nu mai creşte şi numărul clienţilor scade prin ieşirea de pe piaţă sau prin consolidare, dintr-o dată scăderile de preţuri cerute de clienţi nu sunt bune şi afectează industria. Deci capitalismul nu mai este bun când preţurile scad şi trebuie să munceşti mai mult pentru bani mai puţini, asta dacă-i mai încasezi. Când primeşti prin lege o rentă sau un monopol, dar lucrezi într-o companie privată, capitalismul este bun – spre exemplu, Pilonul II de pensii sau asigurările de sănătate pentru persoanele fizice, deductibile fiscal, o facilitate dată de stat clinicilor private şi companiilor de asigurări. Bineînţeles că acestea sunt pentru popor, dar principalii beneficiari sunt firmele private.

În sistemul medical românesc, medicii lucrează şi la stat, şi la privat. Nimeni nu îşi permite să lucreze numai într-o parte. Dacă lucrează într-o clinică privată, trebuie să caute pacienţi. Şi e concurenţă mare, plus că banii se împart cu administratorii clinicii, care au făcut investiţia. În spital, banii sunt şi la plic şi sunt numai ai lui. Plus că toate investiţiile se fac de către stat, unde banii nu contează.

Capitalismul este bun, iar capitalismul susţinut obţinut într-o companie de stat sau prin facilităţile şi contractele date de stat este şi mai bun.

Din păcate, nu toată lumea îşi permite acest capitalism.