Guvernul va majora cu 50 la sută premiile sportivilor medaliaţi anul acesta

Autor: Rafael Hekman Postat la 23 august 2022 13 afişări

Sportivii români medaliaţi la Campionatul European de la Munchen şi la alte competiţii internaţionale, au fost primiţi marţi la Guvernul României de către Premierul Nicolae Ciucă, în cadrul unei festivităţi. Acesta a anunţat majorarea cu 50 la sută a premiilor în bani care li se cuvin.

Guvernul va majora cu 50 la sută premiile sportivilor medaliaţi anul acesta

În prezenţa preşedinţilor şi reprezentanţilor câtorva din federaţiile sportive, dar şi cea a preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, Nicolae Ciucă a ţinut un discurs în care a felicitat sportivii medaliaţi, atât la Campionatul European de la Munchen, cât şi la alte competiţii recente, la nivel european şi mondial, dar şi la nivel de juniori.

„După foarte mulţi ani, prin rezultatele voastre aţi reuşit din nou să aduceţi bucurie şi emoţie pentru toţi românii, pentru că am vazut din nou drapelul ridicându-se pe cel mai înalt catarg, am ascultat imnul României de mai multe ori.”, a spus premierul în deschiderea festivităţii, după ce în prealabil a felicitat personal pe fiecare dintre sportivii şi antrenorii prezenţi.

„Sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai României. Duceţi numele României, simbolurile ei, pe toate meridianele lumii. În numele Guvernului si al meu personal vă mulţumesc şi exprim încă odată recunoştinţa şi aprecierea.”

Premierul a făcut referire la condiţiile dificile de pregătire ale sportivilor, în condiţiile crizei pandemice, dar şi cauzate de lipsa unei infrastructuri adecvate. În acest context, Nicolae Ciucă a mai spus:

„Pentru tote acestea, în calitate de premier îmi asum decizia ca împreună cu Guvernul să găsim cele mai bune modalităţi de a sprijini aceste eforturi, de a creea cadrul necesar astfel încât tot ceea ce ţine de responsabilitatea noastră şi a COSR să se concretizeze într-o infrastructură mai bună.”

Nicolae Ciucă a menţionat de asemenea şi rezultatele deosebite ale elevilor români la Olimpiadele internaţionale din acest an.

În încheiere, acesta a anunţat că a luat decizia ca în una din următoarele şedinţe de Guvern să aloce sportivilor medaliaţi în acest an o suplimentare cu 50 la sută a premiilor ce li se cuvin, conform normativelor guvernamentale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medaliaţi,
guvern,
cosr

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.