Turcan: Stagiul minim de cotizare pentru pensie rămâne de 15 ani. Vârsta la care se pot pensiona românii
Raluca Turcan a declarat, miercuri seara, că stagiul minim de cotizare pentru pensie trebuie să rămână de 15 ani. Ministrul Muncii a spus şi ce se întâmplă cu vârsta de pensionare.
Raluca Turcan a spus, miercuri seara, la Digi 24, că stagiul minim de cotizare e important să rămână 15 ani minimum, pentru că în România sunt 930.000 de beneficiari de pensie minimă socială de 800 de lei.
„Pentru a o accesa (pensia minimă – n.r.), au nevoie de un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Aşadar, rămâne stagiul minim de cotizare. De asemenea, pensiile vor fi recalculate după o nouă formulă care va include şi indicele de corecţie”, a spus ministrul Muncii.
Pentru cei care nu îndeplinesc stagiul minim de 15 ani, a fost creată oportunitatea cumpărării de vechime pentru a putea accesa, la vârsta de pensionare, pensia minimă socială. Un român poate cumpăra maxim 6 ani de zile.
Turcan a lămurit şi ce se întâmplă cu eliminarea indicelui de corecţie, despre care s-a spus că odată eliminat ar putea duce la scăderea pensiei.
„Acest indice de corecţie se va regăsi într-o nou formulă de recalculare. În momentul de faţă, indicele de corecţie este un indicator scos din burtă de către PSD pentru a echilibra sistemul de pensie, după care, când au trecut contribuţiile de la angajator la angajat acest indice de corecţie a explodat şi am ajuns la o inechitate nejustificată în sistemul de pensie în care oameni angajaţi în zile diferite doar pentru că au avut un indice de corecţie diferit au beneficiat şi de pensii cu 40% mai mari unii faţă de alţii în condiţii egale”, a explicat Turcan.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro