FBI l-a cercetat în 2011 pe suspectul Tamerlan Ţarnaev la cererea Rusiei

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 20 aprilie 2013 50 afişări

Biroul Federal de Investigaţii al SUA l-a cercetat în 2011 pe Tamerlan Ţarnaev, unul dintre cei doi suspecţi în atentatul de la maratonul din Boston, pentru că guvernul Rusiei a solicitat cooperarea FBI, însă agenţii federali nu au găsit nicio dovadă a vreunei activităţi suspecte şi au închis cazul, a declarat sâmbătă un oficial al FBI, citat de Wall Street Journal.

Ar fi fost vorba, potrivit sursei citate, de suspiciunea Moscovei că Tamerlan Ţarnaev ar plănui o călătorie în Rusia pentru organizarea unui atentat, în tradiţia atentatelor cecene antiruseşti. FBI însă n-a descoperit nimic şi a comunicat acest rezultat al anchetei către Moscova.

Există deja comentatori din SUA şi din Europa care văd în faptul că suspecţii sunt doi imigranţi în SUA de origine cecenă un avantaj pentru Rusia, confruntată cu o nouă generaţie de luptători islamişti în republicile din Caucaz ce ar tinde să îmbrăţişeze ideea luptei armate pentru formarea unui nou califat care să unească populaţiile musulmane din Iran, Turcia, fostele republici sovietice din Asia Centrală şi părţi din Rusia, Arabia Saudită, Afganistan şi Pakistan.

Dacă după 11 septembrie 2001, colaborarea între SUA şi Rusia pentru cauza comună a combaterii terorismului islamist prinsese aripi, în ultimii ani n-a mai fost aşa, pe de o parte pentru că administraţia Obama n-a mai avut aceeaşi angajare ca administraţia Bush în "războiul contra terorii", iar pe de altă parte pentru că SUA n-au privit cu ochi buni faptul că Kremlinul se foloseşte de argumentul pericolului terorist din Caucaz spre a-şi combate adversarii politici din opoziţia autohtonă.

Acum însă, speranţa Rusiei într-un sprijin american reînvie. Kremlinul a difuzat deja sâmbătă un comunicat în care arată că preşedintele rus, Vladimir Putin, a conversat la telefon cu cel american, Barack Obama, şi că ambii şi-au afirmat voinţa de a întări cooperarea între serviciile secrete ale celor două ţări, pentru combaterea terorismului internaţional.

În aceste condiţii, nu e de mirare că atât site-urile luptătorilor ceceni, cât şi preşedintele cecen Ramzan Kadîrov s-au desolidarizat în termeni duri de cei doi fraţi Ţarnaev şi de acţiunile lor. Kadîrov a afirmat că rădăcinile acţiunii celor doi trebuie căutate nu în Caucaz, ci în SUA, unde amândoi locuiau din 2002, încercând să se integreze în societatea americană. Djohar, fratele cel mic, avea deja cetăţenie americană din septembrie anul trecut.

Acelaşi lucru l-a susţinut şi tatăl celor doi fraţi Ţarnaev, Anzor, care a insistat într-un interviu pentru serviciul cecen al Radio Europa Liberă că el e un suporter al lui Kadîrov şi că fiii lui nu i-au pomenit niciodată de chestiuni legate de independenţa Ceceniei faţă de Rusia. "Care Cecenie? Ei n-au locuit niciodată în Cecenia şi n-au avut niciodată asta în cap. Nu e nicio Cecenie, care independenţă? Eu am trăit zece ani în America, m-am întors acasă ca să mor, ca să nu fiu târât de colo-colo..."

Într-un interviu separat pentru Wall Street Journal, Anzor Ţarnaev a spus că a încercat să se întoarcă împreună cu familia în Cecenia în 1994, după căderea comunismului, şi că ar fi trăit acolo circa un an, dar s-a reîntors cu toţii în Kîrgîzstan din cauza tensiunilor din Cecenia care aveau să fie urmate de declanşarea primului război cu Rusia.

Deocamdată nu există însă dovezi că fraţii Ţarnaev, născuţi în Kîrgîzstan, strămutaţi apoi în Daghestan cu familia şi emigraţi în SUA, ar fi avut într-adevăr o legătură reală cu cauza cecenă, dincolo de simpatiile juvenile exprimate pe reţelele de socializare online la adresa etniei din care face parte tatăl lor. Anzor Ţarnaev este originar din satul Ciri-Iurt din Cecenia, în timp ce soţia lui şi mama celor doi suspecţi, Zubeidat, este de etnie avară şi originară din Makhachkala, Daghestan.

Într-un interviu pentru Wall Street Journal, Anzor Ţarnaev a povestit despre discuţia avută de FBI cu Tamerlan în 2011. Pe atunci, Anzor încă locuia împreună cu cei doi fii ai săi la Cambridge, Massachussets, iar ulterior, suferind de hematom cerebral, s-a întors în Daghestan.

"I-au spus: ştim pe ce site-uri eşti, ştim pe cine suni, ştim totul despre tine. Au spus că verifică şi observă totul", a spus Anzor, adăugând că el personal nu s-a speriat: "Ştiam ce face şi unde se duce Tamerlan. Ştiu că mi-am crescut bine copiii". Aşa se explică opinia sa fermă de acum că implicarea fiilor săi în atentat a fost pur şi simplu o înscenare pusă la cale de autorităţile americane. Zubeidat Ţarnaeva, mama suspecţilor, a făcut şi ea pentru CNN o declaraţie asemănătoare. "Tamerlan a fost consiliat de FBI timp de trei, cinci ani. Ştiau tot ce face, ce site-uri vizitează. Cum e posibil să-i fi urmărit atâta vreme fiecare pas şi acum să vină să spună că era un terorist?"

Lui Tamerlan i-a fost atribuit de presa americană un cont de YouTube cu două playlisturi interesante - unul cu Timur Muţuraev, un cantautor cecen cunoscut pentru cântecele despre lupta pentru independenţa Ceceniei faţă de Rusia şi pentru supremaţia musulmană în Caucaz, al doilea intitulat "Terorism", cu videouri jihadiste.

Fox News îi atribuie, de asemenea, o călătorie "prelungită" în Rusia făcută anul trecut, nu se ştie în ce scop. Sursele Wall Street Journal susţin că respectiva călătorie ar fi durat din ianuarie până în iulie. Potrivit LA Times, care citează un prieten al familiei aflat la Makhachkala, Tamerlan s-a întors acasă la tatăl său, ca să-şi reînnoiască paşaportul rusesc (Daghestanul este republică autonomă componentă a Federaţiei Ruse).

Urmărește Business Magazin

/analize/fbi-l-a-cercetat-in-2011-pe-suspectul-tamerlan-tarnaev-la-cererea-rusiei-10773147
10773147
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.