Vestea buna e ca partidele au inceput sa se gandeasca la campania pentru Parlamentul European.

Contrar asteptarilor, scrutinul din mai 2007 starneste deja un larg interes, cel putin la nivelul clasei politice. Vestea proasta este ca persoanele nominalizate pana acum sunt, in proportii - ce-i drept - diferite, incompatibile cu demnitatea de reprezentant al eurocetatenilor. Primul pe lista a fost Gigi Becali. Nici ca se putea un exemplu mai potrivit de cum nu trebuie sa fie un parlamentar european. Ca de obicei, discutia a pornit de la nume, iar criteriile au venit dupa aceea. Sa oferim cateva exemple: Gigi Becali, Dan Diaconescu, Radu Moraru, pentru a trage lista in sus, adica pentru interesele de partid; Adrian Nastase, ca oferta de exil; Ion Iliescu, oferta de activitate dupa pensionare; Adrian Cioroianu, fotoliu caldut, unde sa citeasca linistit carti de istorie si sa scrie articole cu sugestii ludice. Este de asteptat ca preferintele sa se indrepte spre cei tineri si cei batrani, in timp ce varsta a doua, modesta, ancorata aici, sa atace legislativul national.

Marea problema a primelor alegeri pentru Parlamentul European e contrastul dintre miza lor pentru politica interna si obligatia de a atrage resurse umane compatibile cu exigentele UE. Intrebarea e: unde sa gasesti o persoana cu "fata" europeana, care in acelasi timp sa fie votata de electoratul obisnuit de 16 ani cu figura populistului? Deocamdata se incearca rezolvarea problemei prin disociere: vor fi inscrisi pe lista si politicieni traditionali, cu priza la public, si figuri noi, necunoscute, dar conforme cu statutul de parlamentar european.

La alegerile din 2004, politicianul populist, apropiat de popor, a fost preferat omului politic de factura occidentala. Cariera politicianului integrat deja in gandirea democrata, fara legaturi cu fostele structuri ale Securitatii, a politicianului specializat, aplicat la munca sa a fost astfel amanata pentru inca cel putin un ciclu electoral. Nici unul dintre candidati, in substanta si nu doar in forma, nu corespundea cu adevarat noilor criterii, iar societatea nu parea pregatita sa voteze fete palide ca acelea de la Bruxelles.

Exemplul paradigmatic al situatiei in care ne aflam a fost nominalizarea unui comisar european. Fara a pune in discutie contextul, s-a putut observa ca Varujan Vosganian, reprezentantul clasei politice traditionale, a fost respins de presedintele Comisiei Europene. In locul sau a fost acceptata o persoana necunoscuta romanilor, unul din cei ce au trudit in esalonul doi pentru integrare. Politicianul de tip european nu si-a facut insa intrarea in politica. El n-are chip, n-are discurs si nu poate respira deocamdata decat in aerul rarefiat al politicii europene.

Arthur Suciu este analist al Institutului PRO