Obiectele ne dau de gol

Postat la 15 august 2006 1 afişăre

Of, suntem atat de usor de citit... Mai ales cand in jurul nostru sunt atatea obiecte care ne dau de gol tocmai pentru ca se presupune ca nu sunt demne de bagat in seama.

Of, suntem atat de usor de citit... Mai ales cand in jurul nostru sunt atatea obiecte care ne dau de gol tocmai pentru ca se presupune ca nu sunt demne de bagat in seama.

 

Un mecanic mai filozof mi-a spus odata ca masina incepe sa se comporte precum cel care o conduce, ca motorul incepe sa mearga dupa un anumit tipar comportamental. Sunt atatea corespondente stranii intre obiecte si oamenii care si le insusesc cu aroganta, fara sa-si dea seama ca ele devin oglinzi sadice ale personalitatilor lor. Asa se intampla de exemplu cand vezi o masina trecand dubla linie continua de pe un mare bulevard ca sa depaseasca o mare coloana. Soferul se confrunta cu o autosuficienta periculoasa. Oricine ar fi individul, acel simplu gest il califica perfect ca mitocan, fara alte comentarii. Interesant e ca, in general, demnitarii isi certifica mitocania prin girofar.

 

Intr-o casa sunt atatea obiecte care alcatuiesc un soi de harta astrala numai buna de "citit". Am vazut o casa de vacanta superba a unor oameni bogati si cu gust (asa credeam pana atunci), o casa foarte frumos aranjata, dar care era ruinata de un imens, ireal cap de cerb amplasat deasupra usii din sufragerie. Parea ca respectiva camera se pregateste sa te ia in coarne de indata ce aveai sa apesi pe clanta. Asta ar fi fata rusinoasa si ciudata a kitschului. Mai e si kitschul drag, de acasa de la bunica, acele bibelouri stocate intr-un colt al casei, ca o mica societate de idoli din portelan, sub forma de balerine, de Stan si Bran sau de pesti bulbucati. Astfel de obiecte s-au impregnat de caldura caminului sigur, neinvadat de nelinisti contemporane. Bineinteles, exista si case cu un exces de populatie din portelan indicand eventual faptul ca proprietarul a fost candva mare stab comunist care primea in nestire toate aratarile pamantului.

 

Cat de pline de personalitate erau si electrocasnicele intr-o vreme! Frigidere pline de abtibilduri, biletele, scrijelituri. Televizoare cu mileu. Aparate de radio ca niste cutii de pantofi pe care se mai vedeau urmele diverselor agresiuni. S-a dus vremea lor. Pentru ca a venit vremea, ca in reclama unui distribuitor, sa aruncam vechiturile pe geam sau din camion: acum ne putem lua o mie de lucruri doar cu buletinul. Asa ca, mai nou, in multe case obisnuite, printre mobile vechi si inghesuite, vezi inconfundabilul cenusiu mat al televizoarelor si DVD-urilor luate la kilogram.

 

Revenind la masini, e foarte important ce agati de oglinda, se pare. Credinciosii sau doar superstitiosii isi agata icoane, matanii si chiar vreun Isus de jucarie (am vazut eu). Un sofer de pe linia de autobuze din Drumul Taberei isi facuse chiar un soi de mic altar cu toti sfintii insirati pe bord. Era un caz aparte intr-un val de afise cu femei seminude, deja un cliseu in lumea soferilor. Mai sunt apoi bibliotecile. Of, cat de bine "citesti" doar dupa cum sunt distribuite cartile intr-o casa... Sunt unii care au 5-6 titluri in toata casa si respectivele volume sunt bine tocite si ferfenitite, dovada ca lectura n-a fost deloc usoara. Altii si le insira ca la expozitie, toate foarte bine conservate, deci nu prea citite, cu titlurile pompoase la vedere. Cu ceva Heidegger lucios sau poate Adrian Paunescu si ale lui cartoaie indecent de groase. Fetisistii cartilor adora colectiile. Maniacii cu ordinea le asaza in functie de marime in raft. Iubitorii adevarati de carte le tin intr-o dezordine bine controlata in care doar ei, dupa legi nescrise, mai pot gasi o logica de cautare. O casa cu spoturi, gresie ieftina si multa, cu mobila de culoarea lemnului lipita de pereti in toate chipurile, poate semnifica doua lucruri: ori a fost cumparata si apoi "aranjata" repede de vreun agent imobiliar ca s-o revanda cu vreo 5-6.000 de euro in plus; ori a fost aranjata de o familie de tineri naivi care considera spoturile din tavan (unii isi pun si-n podea) maximul de design contemporan.

 

La plaja, lucrurile pot deveni indecent de transparente. Vezi de exemplu un cuplu de tineri fericiti care se instaleaza pentru baia de soare. Ea isi arunca rochia si fuge in mare. El se asaza grijuliu pe cearsaful bine intins, isi impatureste cu grija tricoul si apoi incepe sa se dea cu ulei de protectie pe maini si pe umeri. Cine stie, poate vor fi fericiti impreuna, in ciuda evidentei discrepante intre personalitati. Oricum, un prosop bine impaturit va sta intotdeauna intre cei doi.

 

Mai are rost sa spun cat de elocventa caracterizare iti pot oferi obiecte precum telecomanda, pantofii, dulapul de haine, imprimeurile de pe camasi sau tricouri?

Are insa un rost sa va spun de unde a explodat dorinta asta de a vorbi despre obiecte si oameni? Pentru ca e vorba de un scriitor atat de mare si totusi insuficient de stiut in Romania: Martin Amis, unul dintre cei mai mari contemporani.

 

Intr-un extraordinar roman, "Banii", Amis dezvolta o legatura obsedanta intre personajul sau si masina lui draga, numita sugestiv Fiasco, o masina de lux care nu merge niciodata cum trebuie. Daca n-aveti rabdare sa vedeti cum va tradeaza obiectele din jur, macar cititi un roman bun.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Obiectele ne dau de gol
/opinii/obiectele-ne-dau-de-gol-1006685
1006685
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.