In acest articol va interveni in scena, din nou, industria tristetii voluptuoase. Pentru ca lui ii place sa mai piarda si ceva timp singur, cu prietenii, cu jocul pe computer, spaland masina sau mai stiu eu ce facand. Doreste un soi de mini-independenta barbateasca, o libertate pe care iubitele o detesta. Nu pentru ca s-ar simti neaparat excluse, asta face parte din viziunea masculina asupra lumii in care ei sunt centrul universului, ci pentru ca ele au nevoie de un soi de sclavi afectivi. Au nevoie de o voce din semi-off  pentru flatare, pentru executarea unor anumite dorinte. Sunt doua forme de egoism extrem al sexelor intre care fluctueaza barometrul amoros. El vrea singuratate condimentata cu o iubita mereu in forma, gata sa-l satisfaca. Ea isi doreste un paj supus care sa nu-i tulbure linistea, dar care sa nu faca altceva care i-ar putea asigura nesuferita independenta masculina. De la acesti doi poli extremi, formulati mai idiot sau mai inteligent, fiecare dupa posibilitati, pleaca marea lupta. Sunt cupluri care isi exhiba intelepciunea pe unde apuca si care "discuta" despre orice. Ei sunt vorbaretii, cei care se ineaca in "issues" de rezolvat. Totul intra in dezbatere, de la ce vrem sa facem in pat, la ce vrem sa facem in vacanta. De cealalta parte sunt cei care nu comunica, cei care isi strang nemultumirile intr-un sac de plastic si apoi procedeaza dupa posibilitati: il arunca, il desfac din cand in cand si arunca frustrarile in celalalt, il ard, il folosesc ca balast pentru momente cand relatia o ia razna. Nu mai vorbim de carti, dar exista periodic o avalansa de filme avand drept tematica razboiul sexelor. Ultimul pe care l-am vazut, unul sinistru, cu Jennifer Aniston, intitulat "The Break-up", are drept nucleu narativ o discutie despre cum el nu-si doreste sa duca gunoiul. Nu mai face nimic in casa, se joaca pe computer si o ignora pe ea. Iar cand duce gunoiul nu o face cu placere. Sfarsitul nu e unul fericit, cei doi nu se impaca - se pare ca a devenit mai comerciala, depresia amoroasa, decat happy-ending-ul. In basme, in diverse texte mitologice, dragostea este povestita mai ales in perioada ei de inflorire. Stramosii nostri erau fascinati de miracolul amoros mult mai mult decat banala despartire. Dupa ce dragostea lua fiinta, restul devenea "si-au trait ani multi si fericiti": "Bla-bla", in traducere. Fericirea nu se povesteste, se traieste. 

Nu intamplator, de la "O mie si una de nopti" la Boccaccio, despartirea apare mai ales in texte comice. Si cred ca ei, "batranii" aveau dreptate, simteau burlescul ruperii vrajei. In contemporaneitate, oamenii savureaza tragicul despartirilor, al adulterului. De la "Swann" al lui Proust, un soi de borna a modernismului amoros, ochiul gelos, egoist, al amorezatului parasit domina scena. Si, evident, se degradeaza in povesti cu Aniston (apropo: e mult mai cool Mr.&Mrs. Smith, in care Brad si Angelina se bat cu pistoale si cutite, e o metafora mult mai directa a razboiului fara multe zorzoane lacramoase) nemultumita de felul in care este dus gunoiul.

Discutiile despre amor din media te pot aduce la exasperare. Ca si filmele, cartile. Despre muzica nu mai vorbesc: ba se urla independenta sexului, ba se regreta fiecare minutel impreuna, ba e amor de-o noapte, ba e amor sterp cu lumanari in cada. Marea industrie a tristetii despre care vorbeam tot in aceasta rubrica acum ceva vreme se infiripa in jurul acestui reductionism tembel al razboiului sexelor. Un soi de razboi rece dintre SUA si URSS, care se lasa cu razboaie aiurea. Omului modern i se pun la dispozitie doua barci pe care trebuie sa le manevreze in acelasi timp: cuplul perfect, modern si experimentarea independentei ca individ, inclusiv amoros. Va dau si o referinta, de acum 500 de ani: Rabelais si al sau personaj, Panurge, care nu stie ce sa aleaga - casnicia (dar ii e prea frica de "coarne") sau burlacia. Diferenta dintre acele vremuri si cele de azi este una singura: Rabelais era ironic.

Probabil cea mai frumoasa imagine literara a razboiului sexelor apare in "Tristan si Isolda". Dragostea nu e dragoste, e un accident - din greseala inghit amandoi o potiune magica. Apoi, cei doi isi poarta ca pe o cruce rezultatul hazardului. Dorm cu sabia intre ei, dar nu o folosesc, asa cum fac Brad Pitt si Angelina Jolie. Cu alte cuvinte, sunt acceptate dintr-un foc doua realitati profunde ale amorului: ca nu alegi cand e sa se intample (nu e ca in religia primitiva din "Totul despre sex" in care date-ul devine un interviu de angajare pentru prestari servicii in dormitor) si ca accepti diferenta si transformi razboiul sexelor intr-un camp al luptei demne, linistite, fara manierisme ale depresiei sau fericirii.

Candva glumeam despre importanta PR-ului in societate, o importanta uneori supraevaluata. Imi imaginam viitorul in care vom avea PR-i pana si in cadrul unei relatii amoroase. PR-ii se vor intalni in locul iubitilor sa rezolve "plictiselile" precum "unde iesim diseara" sau "cum iti place sa facem amor". Acum, dupa ce tot dau navala peste noi meditatii despre cuplu si iubire din ce in ce mai "adanci" (si asta e una dintre ele, la urma urmei), imi dau seama ca era o gluma serioasa.