Spleen de lectura

Postat la 10 octombrie 2006 2 afişări

Aveti probabil de multe ori senzatia ca nu prea aveti chef sa mai cititi nimic. Sa nu mai mancati nimic sau sa nu mai ascultati nimic. Ati experimentat cu totii angoasa de lectura, spleenul de lectura. Se manifesta ca o febra a shopping-ului combinata cu o lipsa teribila de apetit.

Aveti probabil de multe ori senzatia ca nu prea aveti chef sa mai cititi nimic. Sa nu mai mancati nimic sau sa nu mai ascultati nimic. Ati experimentat cu totii angoasa de lectura, spleenul de lectura. Se manifesta ca o febra a shopping-ului combinata cu o lipsa teribila de apetit.

 

E spleenul de lectura doar o stare? E o depresie provocata din interior sau din exterior? Sa incepem cu un exemplu mult mai comun despre amestecul de bulimie vizuala si anorexie a consumului propriu-zis. In supermarket, cumperi mult mai mult decat iti trebuie. Asta e si regula principala a jocului de-a cererea si oferta. Cumperi dintr-o foame teribila de satisfactie viitoare. Cumperi promisiuni. Dezamagirea e maxima acasa, cand golesti sacosele si gasesti pachete fade pe care nu mai ai chef sa le desfaci. Acelasi lucru se intampla si in cazul revistelor, ziarelor sau cartilor. Intri intr-un magazin dedicat "printului" de orice fel, iesi cu bratele pline de reviste, ziare, carti. Cand vine vremea lecturii, esti deja epuizat, rasfoiala devine deprimanta, nimic nu te mai poate tintui, nimic nu-ti poate asigura fluxul lecturii. Pe de o parte, pana si lectura sufera de boala grea care vine odata cu shopping-ul isteric. Orgasmul cumpararii este incomparabil mai important decat lectura propriu-zisa. De cealalta parte, sunt inca prea multe lucruri despre care nu se scrie sau care raman neexplicate. Modelele publicistice sunt mult mai crude decat nevoile reale ale cititorului.

 

E crud, dar e evident ca de multe ori avem, in fata unei carti sau reviste, acelasi comportament ca in fata unui salam. Avem sau nu o pofta misterioasa de achizitionare. Dar asta nu inseamna ca, acasa, respectivul produs nu va zacea uitat intr-un colt. Dorinta de consum se epuizeaza imediat dupa ce ai platit. O manifestare a acestei depresii de lectura este blazarea, gustul pentru excentricitati si soc. Lipsa de chef pentru lectura si introspectie. E ca in cazul sporturilor extreme pe care, aparent, le practica oameni plini de vitalitate si de optimism. De fapt, sunt preferate mai ales de oameni complet goliti interior care au nevoie de un ciocan in cap sau de pericol (controlat) iminent pentru a-si regasi sensibilitatea.

 

Pofta vizuala, consumul virtual au depasit cu mult realitatile. Exista o intreaga cultura stranie a flirtului, de pilda. Stranie pentru ca, din tot ritualul de dinaintea sexului s-a impus, in lumea contemporana, mai degraba o mimare rapida a flirtului. Sexul insusi (o finalitate putin sperata de bietii trubaduri) face parte dintr-un joc repetitiv si obositor al palmaresului, daca imi permiteti o extrapolare destul de fortata. Dar cultul DJ-ului, al clubului, al muzicii care interzice dialogul, al comunicarii direct erotice, sunt semnul unei dorinte cel putin atipice. Am citit sau auzit sute de reflectii despre cum, dupa o seara de baut, provocari erotice si exces, sexul devine partea neplacuta a serii. E ca o forma a maximei epuizari, nu neaparat momentul culminant al ritualului erotic care l-a precedat. Altfel spus, exista o placere a provocarii si stimularii care provoaca dependenta si epuizare. Nu mai intereseaza pe nimeni finalitatea - sau ea devine secundara. De ce? Pentru ca e mai incitant locul de consum sau de "agatat" decat finalizarea propriu-zisa.

Ce se intampla cu huliganii de pe terenurile de fotbal? E cineva interesat de meci? Prea putin. E mai gustata toata agitatia din jurul meciurilor. Razboiul declaratiilor de dinainte de derby face audiente comparabile cu partida insasi. Consumi inainte sau dupa ce ai platit? - aceasta este intrebarea secolului. E o alegere foarte importanta. Cu alte cuvinte, alegi sa-ti epuizezi libidourile de tot felul cu cartea de credit in mana sau abia dupa ce plata a fost consumata incerci sa-ti fructifici achizitiile? Cumparaturile impulsive pot oferi o senzatie de eliberare noua, uneori sunt bune tratamente antidepresie.

 

Inspectarea cumparaturilor poate aduce mari neplaceri - observi, de obicei, ca ai cumparat prea multe lucruri inutile, ca ai raspuns unor stimuli rudimentari. Iesirea din cercul vicios al orgasmului dinainte de consumul propriu-zis este una singura: autoeducare, redescoperirea dorintei de consum in sens traditional. Individul isi descopera personalitatea doar consumand. Cu cat te limitezi mai mult la pseudoconsumul prin achizitie, cu atat mai mult te paste abrutizarea completa a simturilor. Poti sa-ti cumperi orice. Dar trebuie sa rezisti tentatiei de a ceda mecanismelor de marketing, cele care te pot face sa crezi ca, in momentul in care ai cumparat o carte, te conving ca ai si citit-o. Educatia personalitatii incepe abia atunci cand trebuie sa consumi adecvat tot ce ai cumparat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Spleen de lectura
/opinii/spleen-de-lectura-1007124
1007124
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.