Un moment in care discutiile despre responsabilitatea ziaristului formator de opinie au fost relansate prin initiativa Civic Media de a solicita CNSAS verificarea catorva sute (o mie?) de jurnalisti. E, cred, a treia etapa intr-un proces de autoanaliza a breslei, dupa discutiile din 2004 pe marginea "vanzarii constiintelor" si celor mai recente, legate de pericolele "trustizarii" (iarta-ma, limba romana).

Nu stiu in ce masura e vorba despre un merit sau pur si simplu despre o consecinta logica a meseriei - in definitiv, cand iti castigi traiul analizandu-i pe cei din jur, te poti transforma usor in obiect al analizei -, dar faptul se cuvine consemnat ca atare: dintre toate categoriile profesionale, ziaristii au fost, in Romania postdecembrista, tagma cea mai predispusa spre o autoevaluare cat se poate de sincera. Nici medicii, nici avocatii, nici profesorii (si, cu atat mai putin, politicienii) nu au dovedit, ca breasla, acelasi curaj de a-si psihanaliza subconstientul, de a scoate in fata opiniei publice propriii demoni, rasucindu-i mai apoi la vedere, aproape cu masochism, pe toate partile.

Analiza despre care vorbesc, insa, nu vine din partea vreunui gazetar si nici a unui roman. Mai mult, a fost facuta in urma cu aproape un secol, cand inca nimeni nu vorbea despre presa ca despre a patra putere in stat, cainele de paza al democratiei sau alte asemenea imagini magulitoare (si inselatoare) din vocabularul societatii civile. O atare clarviziune ar fi de-a dreptul uluitoare daca n-ar veni din partea lui Max Weber - omul care i-a dat capitalismului arama pe fata in "Etica protestanta si spiritul capitalismului".

Insa dupa ce a anticipat, cu o suta de ani in urma, aparitia "specialistilor fara spirit" si a "senzualilor fara inima", o analiza lucida a breslei ziaristilor, facuta "en passant", intr-o conferinta din 1918 intitulata "Vocatia politicului", nu ar mai trebui sa surprinda.

Weber nu se sfieste sa caracterizeze ziaristul drept "demagogul modern" prin excelenta, cu un statut de paria intr-o societate inclinata a-l privi cu un dispret mai mult sau mai putin mascat. Un demagog din categoria lui Pericle, insa. "Nu toata lumea realizeaza ca un succes jurnalistic important necesita cel putin tot atat «geniu» cat o realizare stiintifica, in primul rand datorita necesitatii de a produce «pe loc» si «la comanda», si apoi datorita nevoii de a fi eficient in conditii de «productie» straine mediului academic. Nu este aproape deloc recunoscut faptul ca responsabilitatea ziaristului este de departe mai importanta si ca sentimentul responsabilitatii unui gazetar onorabil nu este, in medie, cu nimic mai prejos decat cel al omului de stiinta, ba chiar (...) dimpotriva. (...) Nimeni nu crede ca discretia unui ziarist demn de acest nume se situeaza peste media discretiei altor oameni, desi aceasta este realitatea."

Cariera de ziarist presupune un mers pe sarma care, spune Weber, nu este pentru fitecine, "cu atat mai putin pentru caracterele slabe si, mai ales, pentru cei incapabili de a-si mentine balanta launtrica in absenta unui statut social stabil. Chiar daca viata tanarului om de stiinta este un joc de noroc, acesta mai beneficiaza inca de suportul unui statut social asigurat prin conventie, de care se poate, la o adica, agata pentru a-si preveni eventualele derapaje. Dar viata ziaristului este, prin comparatie, un absolut joc de noroc, in toate privintele (...). Deosebit de dificile se dovedesc provocarile launtrice carora trebuie sa le faca fata mai cu seama ziaristul de succes. Intr-adevar, nu e de colea sa frecventezi saloanele puternicilor zilei, aparent de pe picior de egalitate, fiind adesea laudat doar pentru ca esti temut, stiind totodata ca, indata ce vei fi parasit incaperea, gazda se va grabi sa-si justifice cumva in fata oaspetilor asocierea cu «hienele din presa». Mai mult, nu e putin lucru sa te exprimi cu promptitudine si convingator despre cate-n luna si-n stele, despre toate probleme imaginabile ale vietii - orice se intampla sa ceara «piata» - si asta fara a deveni cu totul superficial si, mai ales, fara a-ti pierde demnitatea. (...) Uluitor nu e faptul ca sunt multi ziaristi care au ajuns «avortoni» si oameni de nimic. Mai degraba s-ar cuveni sa ne mire ca, in ciuda tuturor acestora, breasla include inca un numar semnificativ de oameni valorosi si autentici - un fapt pe care «outsiderii» nu si l-ar imagina cu una, cu doua".

Inca din 1918, Weber vorbeste despre riscul "tabloidizarii", despre presiunea politicului si despre infiltrarea aproape inexorabila a rationalitatii economice in rationalitatea gazetareasca - un fenomen evident mai ales in aparitia "lanturilor de ziare". "Publisherii" si ziaristii de "senzational", recunoaste el, "au castigat averi, dar cu siguranta nu si onoare". Partizanii unei morale absolute, inflexibile, spune Weber, sunt periculosi atat in politica, cat si in gazetarie. In aceste domenii e nevoie de oameni inzestrati, cum ar spune Aristotel, cu intelepciune practica, capabili sa se adapteze unei realitati vesnic schimbatoare si pregatiti totodata sa-si asume responsabilitatea deciziilor - atat in caz de izbanda cat, mai ales, de esec. Cu toate acestea - se grabeste sa adauge Weber - si cel care actioneaza in baza unei etici a responsabilitatii va atinge mai devreme sau mai tarziu punctul dincolo de care compromisurile, nuantarile sau negocierile nu mai sunt posibile. Punctul la care va trebui sa-si dea arama pe fata.

Ce s-ar mai putea adauga? Poate o parafraza dupa Raymond Chandler: clasicii astia au cate o vorba pentru fiecare lucru - si de fiecare data au dreptate.