Now time has come for us/ Footballists of class!" ("Acum a venit vremea noastra/ Fotbalisti de clasa"); asa suna, pe site-ul oficial, ritmata melodie de prezentare a candidaturii comune a Poloniei si Ucrainei pentru organizarea Campionatului European de Fotbal din 2012. Sub filmuletul de prezentare, un banner simplu cu imaginea celor doua drapele nationale, trei cuvinte si trei semne de exclamare: "we have won !!!" ("am castigat!!!").

Toata lumea e de acord ca fotbalistii polonezi si cei ucraineni vor avea cea mai relaxata agenda pentru Euro 2012 (ca organizatoare, cele doua nationale de fotbal sunt calificate automat intre cele 16 participante): adevarata munca, aflata de-abia la inceput, cade in sarcina politicienilor si, mai ales, a oamenilor de afaceri. Pentru ca dosarul pe baza caruia UEFA le-a acordat Kievului si Varsoviei, la 18 aprilie 2007, dreptul de a organiza Euro 2012 era plin nu de realizari, ci de promisiuni ca doua tari cu o infrastructura modesta (Polonia - cea mai mare economie din Europa Centrala) spre dezastruoasa (Ucraina) pot fi transformate intr-un perimetru demn de a-i primi peste cinci ani pe cei cateva sute de mii de suporteri si pe vedetele marilor echipe ale Europei.

Pentru a vedea exact cum stau lucrurile: daca  maine competitia ar incepe, un suporter care vrea sa parcurga cei 2.000 de km de drum de la stadionul polonez din Gdansk (cel mai nordic punct de pe harta Euro 2012) pana la arena ucraineana din Donetk (aflata in extremitatea sudica) ar trebui sa fie inarmat cu foarte multa rabdare. Fara a socoti lungile cozi de la frontiera de 530 de kilometri dintre cele doua state (care pot insemna chiar si cateva zile pierdute), calatoria in sine dureaza 22 de ore si se desfasoara in principal pe sosele cu o singura banda - doar 23 de kilometri fiind pe autostrada care leaga Kievul de aeroport. Nici cu trenul nu ar fi mai usor: in cel mai fericit caz, distanta ar fi parcursa in nu mai putin de 43 de ore, in conditiile actuale. 

Nu doar infrastructura de transport este modesta si poate ca nu intamplator, pe site-ul oficial al tandemului Ucraina-Polonia, niciun stadion ucrainean nu beneficiaza de prezentare, iar spotul pentru stadionul din Varsovia - care va gazdui meciul de deschidere a Euro 2012 - cuprinde in principal machete si simulari pe calculator. Somptuoasa arena cu 70.000 de locuri ar trebui sa fie gata abia in 2009, dupa ce va fi inghitit in total 400 de milioane de euro. Pare mult? Comparati-i atunci cu cele 50 de miliarde de euro (estimare KPMG) necesari pentru ca tara sa poata gazdui la standarde onorabile competitia europeana de fotbal. Aceasta inseamna, potrivit KPMG, infrastructura de transport - sosele, autostrazi, aeroporturi -, 180 de noi hoteluri si peste 21.000 de locuri de cazare pentru cel putin 500.000 de suporteri, cati se asteapta sa vina doar in Polonia.

Si inca despre polonezi se poate spune ca stau chiar bine - din 1989 incoace, fondurile europene au intrat masiv in tara, iar autoritatile de la Varsovia au anuntat ca au alocat deja 26 de miliarde de euro, majoritatea fonduri europene, pentru lucrari de infrastructura necesare organizarii Euro 2012. Ucraina, in schimb, trebuie sa se reinventeze in proportie de aproape 100%: "In cinci ani o sa construim o tara noua", a spus si magnatul Grigori Surkis, presedintele federatiei ucrainene de fotbal, "creierul" candidaturii comune a Poloniei si Ucrainei si, dupa cum spun gurile rele, unul dintre principalii beneficiari - financiar, dar nu numai - ai castigarii potului Euro 2012.

Desi cheltuielile se intrevad a fi imense, cele doua state par sa fie inca in euforia adjudecarii surprinzatoare a dreptului de a organiza competitia, in dauna mult mai bine plasatei Italii si a unui alt tandem estic, Croatia-Ungaria. Spre exemplu, ministrul ucrainean al sportului, Viktor Korj, si-a manifestat recent optimismul, pentru ca ar fi descoperit deja "investitori seriosi care sunt gata sa investeasca pana la 5,7 miliarde de euro in constructia de aeroporturi, drumuri, hoteluri si pentru imbunatatirea infrastructurii sportive". Adica putin peste 10% din necesarul estimat de KPMG pentru Polonia, care, spre exemplu, din 1989 incoace a reusit sa construiasca aproape 500 de km de autostrada, de 20 de ori mai mult decat Ucraina!

Polonia si Ucraina, ale caror state nu numai ca n-au gazduit niciodata o asemenea competitie, dar nici nu au participat in ultimii ani la vreun campionat european, au insa acum o sansa economica imensa care va avea cu siguranta impact si asupra vietii politice. Ambele tari au cunoscut dupa 2004 perioade de crize politice prelungite, care in cazul Ucrainei au coincis si cu reducerea cresterii economice, de la 12,1% in 2004, la 2,4% in 2006. Analistii spun ca o competitie europeana de asemenea nivel organizata intr-o Ucraina care este disputata de o jumatate prorusa si o alta prooccidentala ar putea inclina definitiv balanta in favoarea unui destin european, proclamat de presedintele Iuscenko inca din 2004. La urma urmei, nici Iugoslavia nu a mai fost privita cu aceiasi ochi dupa ce a organizat in 1976 aceeasi competitie, chiar daca tocmai diferenta fata de restul blocului comunist o ajutase sa castige aceasta nominalizare. Ca sa nu mai vorbim ca Ucraina ar putea specula victoria de la UEFA chiar la sfarsitul lunii urmatoare, cand presedintele Iuscenko a convocat un scrutin legislativ anticipat, in urma neintelegerilor cu un Parlament dominat de o majoritate prorusa. In fond, Iuscenko a ajuns probabil pentru prima oara de aceeasi parte a baricadei cu oligarhii: momentul de sarbatoare dupa castigarea nominalizarii i-a reunit la Kiev, in acelasi comitet de organizare pentru Euro 2012, pe prooccidentalul presedinte Viktor Iuscenko si pe magnatii Grigori Surkis (apropiat al fostului presedinte prorus Leonid Kucima) si Rinat Ahmetov (patronul echipei Sahtior Donetk, eterna rivala a lui Dinamo Kiev, condusa de Igor Surkis, fratele lui Grigori).

La randul sau, Polonia - care din 2004, dupa integrarea in Uniunea Europeana, nu a mai avut niciun obiectiv politic asupra caruia sa se concentreze - ar putea gasi in Euro 2012 tinta atat de necesara dupa aproape doi ani de scandaluri din coalitia de guvernare a populistilor frati Kaczynski (Lech, presedintele, si Jaroslav, premierul). Fiecare dintre actorii politici este constient de capitalul electoral pe care gestionarea unui pariu de dimensiunea Euro 2012 il poate avea la urmatoarele alegeri, din 2010.

Cum de totusi cele doua state slave au castigat o competitie asa de ravnita, despre care insusi presedintele ucrainean Viktor Iuscenko a estimat ca le-ar putea aduce venituri de 2,2 miliarde de euro? Pentru multi, raspunsul este deja un cliseu si releva, dupa cum scria si International Herald Tribune, influenta crescuta a politicului si a comercialului asupra lumii sportului. Ucraina si Polonia au plecat cu ultima sansa dupa Croatia-Ungaria si la mare distanta de Italia (spre exemplu, inainte de votul din Comitetul Executiv al UEFA, casa de pariuri William Hill din Londra oferea o cota de 10 la 1 pentru varianta slava, 3 la 1 pentru varianta croato-ungara si 1 la 3 pentru cea italiana). In primul tur de scrutin, Ucraina si Polonia au obtinut 4 voturi, fata de cele 3 care au descalificat Croatia si Ungaria si cu unul mai putin decat cele obtinute de Italia; in al doilea tur de scrutin, rezultatul a fost zdrobitor - opt voturi pentru tandemul Kiev-Varsovia (sustinut de la cateva zeci de metri de cei doi presedinti, Viktor Iuscenko si Lech Kaczynski) fata de doar patru ale Italiei.

Presa, inclusiv cea de la noi, a speculat ca alegerea castigatorului a primit un impuls cu cateva luni inainte, intr-o intalnire de la hotelul Intercontinental din Bucuresti. La inceputul lui decembrie 2006, reprezentantii a 17 federatii central si est-europene s-au reunit aici sub patronajul lui Mircea Sandu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, si au transat atat viitoarea componenta a Comitetului Executiv al UEFA, cat si alegerea lui Michel Platini in functia de presedinte al forului fotbalistic european, in fata mult mai rigidului si profund prooccidentalului Lennart Johansson. "Este o lupta Vest contra Est, in care noi am decis sa fim uniti", spunea la vremea respectiva Sandu. Rezultatul? Peste o luna, la Düsseldorf, Mircea Sandu si Grigori Surkis (omologul sau ucrainean) erau alesi in premiera in Comitetul Executiv al UEFA. Iar legendarul capitan al nationalei Frantei, Michel Platini (51 de ani) era ales presedintele UEFA, dupa ce promisese sa mute busola marilor competitii europene mai spre Estul care in ultimii ani a reintrat cu pasi marunti in liga fotbalului la nivel inalt, din care iesise imediat dupa prabusirea comunismului.

S-ar parea ca a invins puterea celor mici, si intr-o oarecare masura acest lucru este adevarat. Insa oricat de puternici ar fi fost cei mici, mai mult ca sigur ca UEFA nu ar fi decis organizarea Euro 2012 in Ucraina si Polonia daca nu ar fi avut in spate calculele unei a 17-a echipe, participanta activa la competitie chiar daca nu in disputa directa cu celelalte 16 din grupele Euro 2012; in ordinea numerelor de pe tricou, cei 11 sunt Adidas, BenQ, Carlsberg, Castrol, Coca-Cola, Continental, Kia, Hyundai, JVC, MasterCard, McDonald's, adica principalii sponsori ai forului fotbalistic european. Fiindca, in luarea unei decizii de o asemenea importanta, cuvantul decisiv nu il are o intelegere a celor mari sau mici, ci un calcul economic simplu: cati spectatori, respectiv ce beneficii de publicitate poate atrage tara X daca organizeaza o asemenea manifestare. Pe masura ce se poate conta pe o audienta - fizica si virtuala - din ce in ce mai mare, candidaturile la organizarea marilor competitii se diversifica si nu mai sunt limitate geografic la tarile ai caror locuitori, prin traditie, erau clientii preferati ai advertiserilor. Asa s-a ajuns si la organizarea Cupei Mondiale din 2010 in Africa de Sud, dupa ce in 2004 Asia a gazduit in premiera competitia in Japonia si Coreea de Sud.

Acum, toate socotelile le dau dreptate celor ce au ales Polonia si Ucraina. Italia, o piata evident saturata, nu mai e atractiva pentru sponsori, ca sa nu mai vorbim de recentele incidente cu huligani si de coruptia din campionat, care au facut inclusiv presa peninsulara sa comenteze cum ca "Nu meritam noi Euro 2012".

Cat priveste Ungaria, aici sprijinul popular pentru organizarea competitiei a fost din capul locului slab - doar 60% dintre locuitori si-au declarat aprobarea fata de un Euro 2012 ungaro-croat, in timp ce in Ucraina si Polonia, adepti ai gazduirii evenimentului sunt aproape 90% din locuitori. Pe urma, chiar daca distanta intre stadioanele din tarile castigatoare e mare, suporterii oricum se deplaseaza cu avionul - si, cum a zis Michal Nykowski, presedintele comitetului polonez de candidatura, "oricum Euro 2012 este in principal un spectacol de televiziune" - cel mai important vehicul de marketing pe care mizeaza sponsorii. Cel mai recent eveniment fotbalistic international - Cupa Mondiala din Germania din 2006 - a atras 3,35 milioane de spectatori (potrivit BBC) si o audienta TV cumulata de 26,29 miliarde de telespectatori (estimare FIFA).

Impreuna, Polonia si Ucraina au o populatie de aproape 85 de milioane de locuitori - putin peste cei 82 de milioane pe care-i avea Germania cand a organizat Cupa Mondiala din 2006. Si chiar daca audienta TV a unui campionat mondial nu este chiar cat a celui european, precedentul Euro 2004 din Portugalia - cu 7,9 miliarde de telespectatori din 200 de tari - le poate da Poloniei si Ucrainei dreptul sa spere la un succes de casa.