Hezbollah isi joaca acum cartea pentru un control efectiv al guvernului si pentru promovarea unei noi legi electorale, avertizand ca in caz contrar va face tot posibilul sa dea jos guvernul si sa forteze noi alegeri parlamentare. Pe de o parte, e o lupta interna pentru cine conduce Libanul, un stat cu 4 milioane de locuitori. Dar Libanul este de multa vreme o tabla de sah scoasa la inaintare in jocul geopolitic global, a carei situatie conteaza mai mult decat pentru echilibrul dintre puterile regionale.

Mai exact, Hezbollah, un aliat al Iranului si al Siriei, a prins curaj dupa razboiul din vara, in timp ce coalitia sprijinita de americani, care controleaza firavul guvern libanez, este in defensiva, calificand planul Hezbollah drept un pretext pentru o lovitura de stat. Rezultatul tensiunilor de la Damasc ar putea sustine sau submina ascensiunea Iranului in regiune, dupa cum ar putea sa consolideze sau sa destabilizeze actuala conducere a Siriei.

"Militantii Hezbollah beneficiaza de forta lor de gherila, cu care pot sa vina in capitala si sa-si impuna vointa asupra guvernului", spune Amin Gemayel, fost presedinte si lider al micului Partid al Falangei Crestine, parte a coalitiei de guvernare.

Pentru Liban, cererile Hezbollah, inclusiv cea privind dreptul de veto asupra deciziilor guvernului, sunt ultimul episod dintr-o continua lupta intre grupuri politice organizate in functie de apartenenta religioasa. In vreme ce de-a lungul timpului puterea a trecut de la musulmanii sunniti la crestini si acum catre indelung neglijatii musulmani siiti - adeseori prin aliante politice intre diferite factiuni -, conflictul a subliniat natura instabila a unui sistem care promite fiecareia dintre cele 18 comunitati ale Libanului un cuvant egal in luarea deciziei. Libanul este un stat construit pe promisiunea ca toate sectele vor imparti puterea, ca musulmanii si crestinii vor controla fiecare jumatate din Parlament, presedintele trebuie sa fie un crestin, premierul - un sunit, iar presedintele Parlamentului - un siit.

Este un sistem care n-a reusit sa evite razboiul civil din 1975 pana in 1990. "In principiu este un sistem de coexistenta, de compromis", spune Walid Sharara, comentator la ziarul Al Akhbar. "Dar este aici si un fel de razboi civil rece. Pentru ca elitele sa-si mentina puterea, trebuie sa incite la sectarism. Aceasta este sursa puterii lor". Ali Hamdan, membru al partidului siit Amal si consilier al lui Nabih Berri, presedintele Parlamentului, o spune cu alte cuvinte: "In Liban, fiecare comunitate religioasa se gandeste pe sine ca pe o natiune. Si fiecare natiune incearca sa obtina cel mai mare control". Or, lupta politica ameninta eforturile de reconstructie a aces-tei tari profund afectate de razboi. Pentru ca loialitatea cetatenilor se indreapta catre liderii sectei, nu catre stat.

Hezbollah sustine ca vrea un guvern de uniune nationala, care ar lua din puterea grupului sprijinit de Statele Unite, asa-numita "coalitie de la 14 martie". Seicul Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, si-a exprimat dorinta de pe pozitii de forta si intr-un mod amenintator, desi usor paradoxal. "Putem sa instigam la nesupunere civica, sa dam jos guvernul si sa provocam alegeri anticipate", a spus el intr-o recenta aparitie televizata - "dar nu amenintam ca vom face asta. Asa ca nu ne mai speriati cu discutii despre conflict interetnic sau razboi civil".

Totusi, este imposibil de spus daca Hezbollah a iesit in mod real mai puternic din razboiul cu Israelul. Sondajele arata ca are cel mai mare suport popular, dar analistii politici libanezi sustin ca e greu de crezut in ele, intr-o tara in care se pare ca nimeni nu e un observator neutru. A castigat putere din alianta cu Michel Aoun, un fost general si lider al unui partid crestin.

"Hezbollah atrage acum sprijin din partea crestinilor. Asa ceva ar fi fost de negandit inainte de razboi", rezuma Abdo Saad, director al Centrului pentru Cercetare si Informatie din Beirut. Alti comentatori se declara sceptici in privinta sanselor reale de consolidare a puterii Hezbollah prin mijloace democratice. Hilal Khashan, profesor de stiinte politice la Universitatea Americana din Beirut, spune: "Hezbollah crede ca daca ar fi alegeri acum, ei ar castiga majoritatea. Absolut deloc". Ceea ce nu impiedica insa formatiunea militanta sa se comporte ca si cum ar fi tot mai puternica. Daca exista insa cea mai mica banuiala de optimism ca se poate ajunge la o intelegere pentru a evita un conflict, ea se bazeaza pe convingerea ca nici unul dintre actorii politici interni, nici macar Hezbollah, nu crede ca ar avea de castigat din incercarea de impunere a unei solutii prin violenta. "Capacitatea de a aduce haos nu este un atu - este un pariu", spune Khashan.

La randu-i, un diplomat arab de la Beirut e de parere ca singura parte care considera ca ar castiga de pe urma unor noi episoade de haos ar fi Siria, care ar fi interesata sa blocheze anume tribunalul international proaspat constituit, care are drept misiune sa-i identifice pe cei implicati in asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri in urma cu aproape doi ani. Or, dupa cum se stie, inalti oficiali sirieni sunt suspectati de SUA si de liderii UE ca ar fi fost implicati in asasinat. Diplomatul arab, care a cerut sa i se pastreze anonimatul, sustine ca Damascul ar fi cerut Hezbollah sa urmareasca destabilizarea situatiei politice din Liban, ca sa impiedice deci iesirea la lumina a vinovatilor in cazul Hariri.

Cealalta teorie asupra motivatiilor Hezbollah tine de intentiile Iranului, presupus finantator al militantilor musulmani libanezi, care nu si-ar dori haos in tara vecina, de frica sa nu submineze capacitatea aceluiasi Hezbollah de a accede la putere. Caci, potrivit diplomatului arab citat, daca oamenii lui Nasrallah obtin dreptul de veto fata de deciziile guvernului, atunci ar impusca doi iepuri dintr-un foc, pentru ca ar implini atat dorinta Teheranului de a influenta politicile de la Beirut, cat si intentia Damascului de a bloca tribunalul international care va cerceta dosarul Hariri.

Acestea ar fi deci resorturile strategiei Hezbollah, de a ameninta cu violenta, dar de fapt de a se abtine de la ea in numele unui obiectiv politic mai rafinat. Sortii de izbanda ai strategiei sunt insa neclari.